Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Tamaş a făcut spectacol. Motivul pentru care n-a urmărit meciul Halep - Muguruza: ”Nu glumesc”. Ce făcea la ora la care s-a jucat partida :)

VIDEO | Tamaş a făcut spectacol. Motivul pentru care n-a urmărit meciul Halep - Muguruza: ”Nu glumesc”. Ce făcea la ora la care s-a jucat partida :)

Tenis

Comentarii

Gabi Tamaş spune că regretă că Simona Halep n-a reuşit să treagă de Garbine Muguruza şi să se califice în finala Australian Open. Fundaşul Astrei susţine însă că n-a putut să urmărească partida, deoarece... dormea.

Simona Halep s-a oprit în semifinale în ediţia din acest an al turneului Australian Open, după ce a fost învinsă cu 6-7, 5-7 de Garbine Muguruza. Tenismena din Constanţa a avut însă minge de set în fiecare dintre cele două seturi, dar până la urmă a pierdut. Gabi Tamaş spune că regretă că Simona nu a reuşit să se califice în finala Australian Open, unde ar fi întâlnit-o pe Sofia Kenin.

Fundaşul în vârstă de 36 de ani spune însă că n-a putut să urmărească partida, deoarece era prea devreme şi dormea. Meciul Halep - Mugurza a avut startul la 07:20 şi s-a terminat la 09:30.

”Păcat că a pierdut. Sincer, nu m-am uitat la meci, dar am citit ziarele dimineaţă. Era prea devreme. (Glumeşti?) Nu glumesc. Dorm şi eu, îmi fac somnul de frumuseţe”, a declarat Gabi Tamaş.

Cum a pierdut Simona Halep meciul cu Muguruza

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 4, a ratat calificarea în finala Australian Open, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 7-6 (8), 7-5, de spaniola Garbine Muguruza, locul 32 WTA.

Pe o temperatură de aproape 40 de grade Celsius, Simona Halep şi Garbine Muguruza au luptat cu încrâncenare pentru locul în finala Australian Open. A fost o încleştare între ofensiva totală a spaniolei de 1,82 metri înălţime, susţinută de un serviciu devastator, şi tenacitatea româncei, cu puterea ei de a se agăţa de mingi. Partida a fost dură, tensionată, cu avantaj când de o parte, când de cealaltă. Câştig de cauză a avut forţa Garbinei Muguruza, în faţa jocului de apărare al Simonei Halep. Spaniola a greşit mult, dar evoluţia ei avântată, mereu preocupată de a închide punctele a avut succes. Românca, deşi a avut ocaziile ei de a încheia ori setul I, ori pe cel de-al doilea, nu a părut în niciun moment că este în controlul jocului.

Muguruza a intrat cu agresivitate în meci, aşa cum o face de fiecare dată. Spaniola a dat tare în mingi, a jucat riscant, către benzile laterale ale terenului, dar punctele puse pe tabelă au fost şi în dreptul ei, şi în cel al adversarei de foarte mult ori.

Ca mai mereu la această ediţie a AusOpen, Halep a fost defensivă, atentă în a da mingea înapoi, cât mai lung şi liftat. Când a reuşit să facă asta, Muguruza s-a încurcat şi a comis erori, însă românca a avut momente când a jucat scurt, iar spaniola, cu pasul făcut în teren, nu a greşit.

Setul I a fost echilibrat. Cele două jucătoare şi-au făcut serviciul până la 3-3, nu fără emoţii, ambele sportive având oportunităţi de break. În ghemul al şaptelea, Muguruza a reuşit break-ul şi la 5-4 a servit pentru set. Jucătoarea română a câştigat la 0 pe serviciul rivalei, apoi a avut 40-15 tot pe serviciul acesteia, la 6-5. Spaniola a salvat mingile de set şi s-a ajuns în tie-break. Jucătoarea română a fost condusă cu 3-0, a condus ea cu 4-3, spaniola a fost iar în frunte, 6-4, Halep a revenit, a avut 7-6 şi 8-7, dar a pierdut tie-break-ul, la 8, şi setul cu 6-7, după 67 de minute. În total, jucătoarea din Constanţa a ratat patru mingi de set, iar ultima minge a trimis-o în fileu dintr-o poziţie bună. Ea a rupt racheta de nervi după ce a pierdut primul set la Melbourne.

De la 1-1, trei break-uri au marcat începtul setului secund, două ale Simonei Halep, care s-a desprins apoi la 4-2 şi 5-3. La 5-4, Halep a servit pentru set, a salvat trei mingi de 5-5, nu însă şi pe a patra, iar Muguruza a reuşit break-ul. Halep nu mai făcut mare lucru până la final şi a cedat şi setul secund, cu 5-7, după două ore şi cinci minute de la start.

Muguruza va evolua în finală cu americanca Sofia Kenin, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14.

Calificarea în semifinale este recompensată cu un premiu de 1,04 milioane de dolari australieni (700.000 de dolari americani) şi cu 780 de puncte WTA.

Halep va urca pe locul 2 WTA după acest turneu.

Anul trecut, Simona Halep a fost eliminată în optimi la AusOpen de americanca Serena Williams, scor 6-1, 4-6, 6-4. Halep a fost finalistă la Melbourne, în 2018, când a pierdut în ultimul act în faţa danezei Caroline Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4.

Afla mai multe despre: gabi tamas 

viewscnt
Articole similare