Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Ţucudean e gata să fie din nou golgheterul CFR-ului în 2020! Atacantul crede în şansa campioanei cu Sevilla şi vrea un nou titlu în Gruia

VIDEO | Ţucudean e gata să fie din nou golgheterul CFR-ului în 2020! Atacantul crede în şansa campioanei cu Sevilla şi vrea un nou titlu în Gruia

CFR Cluj

Comentarii

George Ţucudean (28 de ani) a revenit la antrenamentele CFR-ului după pauza de iarnă şi şi-a făcut planuri să revină la forma care l-a consacrat, în 2020. În primul rând, atacantul campioanei vrea să fie sănătos pentru a-şi putea fce treaba. Ţucudean a depăşit problemele cu inima care l-au ţinut departe de teren în ultimele luni şi are încredere că echipa antrenată de Dan Petrescu poate face o figură frumoasă cu FC Sevilla, în 16-imile Europa League.

Ţucudean a revenit cu forţe proaspete. "Da, normal (n.r. - forţe proaspete pentru 2020). Am avut o vacanţă mult mai mare decât colegii mei. Sper să fie bine, aştept cantonamentul! E plăcut de fiecare dată când îmi revăd colegii. Ei au stat şi au muncit mai mult decât mine. Au realizat ceva important, suntem foarte bine pe toate planurile. Pentru mine, normal (n.r. - e importantă pregătirea din Spania). Trebuie să o iau treptat, să fac pregătirea clasică. Sper să fiu bine, asta e cel mai important!

Mă bucur, a fost intens. La ultimul meci, cum am luat şi primul titlu. Mă bucur că s-au calificat băieţii, mă bucur că sunt pe primul loc în campionat şi au şanse mari să câştige campionatul. Aveau nevoie de pauza asta, au fost meciuri foarte multe, cu încărcătură foarte mare. Acum o luăm de la capăt.

Îmi doresc sănătate, să fiu bine fizic, să fiu sănătos. Pentru echipă, le ştim obiectivele, trebuie să le îndeplinim"
, a spus George Ţucudean într-un interviu postat pe pagina de Facebook a CFR-ului.

Golgheterul CFR-ului din sezonul trecut spune că echipa din Gruia are şansa ei contra Sevillei, în dubla din 16-imile Europa League. Ţucudean îi cheamă pe fani să fie alături de echipă mai mult ca oricând în 2020: "Da. Aşa am spus la fiecare meci pe care l-am avut, că sunt meciuri grele echipe bune. Acum avem un adversar şi mai puternic, am luat-o trepat. N-am avut noroc la nicio tragere la sorţi. Dar când ajungi în situaţia asta, în faza asta a competiţiei sunt numai echipe puternice. Avem şansa noastră, nu se ştie niciodată!

Să vină alături de noi, chiar dacă e frig acum în începutul acesta de an. Avem nevoie de ei. Cu siguranţă, cu Sevilla va fi stadionul plin, dar avem nevoie şi la celelalte meciuri pentru că sunt importante. Prin îndeplinirea obiectivului, să câştigăm campionatul, vom juca în Champions League. Îi aşteptăm alături de noi!"
, a mai spus Ţucudean.

,

Afla mai multe despre: george tucudeancfr clujrevenireliga 1 

viewscnt
Articole similare