Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Un jucător al lui Dinamo, gata să-şi ia cetăţenia română pentru a evolua în naţionala ţării noastre: „Mi-au propus acum doi ani”

VIDEO | Un jucător al lui Dinamo, gata să-şi ia cetăţenia română pentru a evolua în naţionala ţării noastre: „Mi-au propus acum doi ani”

Handbal

Comentarii

Mousavi, pivotul echipei Dinamo, a afirmat în cadrul emisiunii Zoom Sport că i-ar face plăcere să evolueze în naţionala ţării noastre. Iranianul povesteşte că în urmă cu doi ani i s-a propus să joace pentru România, dar nu a fost nimic concret.

„Aş vrea să joc pentru echipa naţională a României, acum doi ani de zile mi-au spus să joc pentru naţionala României, dar nu a fost ceva concret. După aceea, nu m-au mai întrebat, dar dacă pe viitor o vor face, mă voi gândi serios la asta.

Îmi place, pentru că este o ţară foarte frumoasă, cu oameni foarte amabili şi chiar îmi place România. Am fost în multe ţări din Europa, dar România este cu totul altceva pentru mine”, a spus Mousavi la Telekom Sport.

Mousavi a reuşit o performanţă importantă alături de Dinamo. „Dulăii” s-au calificat în play-off-ul Ligii Campionilor.

Potrivit regulamentului Ligii Campionilor la handbal masculin, din grupele A şi B, superioare valoric, prima clasată se califică direct în sferturile competiţiei, iar echipele de pe locurile 2-6 ajung în optimi, unde se vor afla şi două echipe provenite din grupele C şi D, inferioare valoric, acestea urmând a fi stabilite în partidele din baraj.

Primele două clasate în grupele C şi D vor juca, încrucişat, în 20 şi 27 februarie 2019, pentru singurele două locuri calificante în optimile de finală.

Şase câştigătoare din optimi se vor alătura în sferturi câştigătoarelor grupelor A şi B, pentru cele patru locuri din semifinale.

Meciurile din optimi vor avea loc între 20-21 martie 2019, cele din sferturi între 24 aprilie şi 5 mai, iar Turneul Final Four în 1-2 iunie.

În sezonul trecut, Dinamo Bucureşti nu a reuşit să treacă de faza grupelor.

Deţinătoarea Ligii Campionilor este echipa Montpellier HB.

Afla mai multe despre: handbal masculinhandbal dinamo 

viewscnt
Articole similare