Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Victorie la limită pentru România U21. Golul superb al lui Drăguş a făcut diferenţa în meciul cu Danemarca U20

VIDEO | Victorie la limită pentru România U21. Golul superb al lui Drăguş a făcut diferenţa în meciul cu Danemarca U20

Echipa națională

Comentarii

România a câştitgat cel de-al doilea amical disputat în Spania. Tricolorii lui Mirel Rădoi s-au impus cu 1-0 în faţa Danemarcei U20, după un gol superb marcat de Drăguş în minutul 42. Săptămâna trecută, naţionala de tineret a pierdut meciul cu Spania U21, scor 0-1.

Reprezentativa sub 21 de ani a încheiat victorios ultimul test din stagiul de pregătire spaniol. Jucătorii lui Rădoi au avut prima ocazie la jumătatea primei reprize. Bomba lui Nedelcu de la 30 de metri a fost scoasă cu greu de portarul nordicilor.

Tricolorii au intrat totuşi în avantaj la cabine. Drăguş a deschis scorul cu un şut superb de la marginea careului. În partea a doua, Rădoi a rulat aproape tot lotul, iar exprimarea tricolorilor a avut de suferit. Totuşi, Florinel Coman a ratat o ocazie importantă în finalul meciului, iar România U21 - Danemarca U20 s-a încheiat cu scorul de 1-0.


România U21 - Danemarca U20 1-0

A marcat: Drăguş '42

Echipele de start:

  • România U21: Căbuz - Butean, Paşcanu, Grigore, Boboc - Nedelcu, Olaru - Moruţan, Fulop, Drăguş - Tudorie
  • Danemarca U20: Jensen - Anyembe, Kaltoft, Bech, Sorensen - Lunding, Eskesen, Laursen, Odgaard - Strunck, Amundsen

Min. 77 - Florinel Coman reuşeşte o acţiune frumoasă, însă şutul său la colţul scurt este respins în corner de portarul danezilor

Min. 70 - Altă serie de schimbări în echipa lui Rădoi. Dragomir, Sorescu şi Gheorghe intră în locul lui Tudorie, Butean şi Fulop

Min. 61 - Primele schimbări făcute de Rădoi. Moruţan, Nedelcu şi Drăguş sunt înlocuiţi de Coman, Casap şi Drăghici

Min. 41 - GOOOOOOOL România U21! Drăguş reuşeşte o acţiune superbă, finalizată cu un şut în vinclul porţii lui Jensen

Min. 27 - Nedelcu îi pune din nou probleme portarului danez. Şutul de la mare distanţă al mijlocaşul de la FCSB este respins cu greu în corner de Jensen

Min. 26 - Centrarea greşită a lui Nedelcu îi dă mari emoţii lui Jensen. Până la urmă, portarul danezilor intervine şi reţine în doi timpi

Min. 11 - Danezii trimit primul şut pe poartă, însă Căbuz este pe fază şi reţine fără probleme


18:20 Jucătorii lui Mirel Rădoi au ieşit la inspecţia gazonului.


UPDATE 18:05 Meciul România  U21 - Danemarca U20 întârzie 15 minute, dintr-un motiv inedit. Danezii au încurcat terenul de joc şi s-au prezentat la alt stadion. Naţionala daneză a mers la stadionul din Marbella, însă partida se dispută pe Marbella Football Center, arenă care se află la 20 de kilometri distanţă. Într-un târziu, şi-au dat seama de eroare şi au anunţat că vor ajunge mai târziu la stadion. Astfel, meciul va începe la 19:15.


UPDATE 15:20 Tricolorii mici au ieşit la obişnuita plimbare de relaxare înainte de meci. Aceştia au luat la pas străduţele din Benahavis, orăşelul unde au efectuat cantonamentul din această primăvară.


Cele două naţionale sunt calificate la turneul final din această vară, dar se vor întâlni şi în preliminariile viitoarei ediţii a CE. România a fost învinsă de Spania cu 1-0 în amicalul disputat la Granada joia trecută, iar partida împotriva nordicilor este ultima înaintea startului turneului final programat pe 16 iunie.

Totuşi adversarii vor folosi echipa sub 20 de ani, pentru că tineretul lor a jucat aseară împotriva Franţei un meci de pregătire câştigat cu 1-0 de danezi. Ionuţ Radu a părăsit cantonamentul din Spania al tricolorilor mici potrivit înţelegerii iniţiale dintre Mirel Rădoi şi conducerea clubului Genoa. Portarul a fost în centrul atenţiei la ultimul antrenament al naţionalei.

De o altă generaţie a vikingilor se leagă un rezultat de coşmar a lui Dinamo. În urmă cu 4 ani, câinii erau învinşi cu 7-1 de reprezentantiva nordicilor într-un amical. 

  • LIVE TEXT | România U21 - Danemarca U20, ora 19:00, Marbella  
 
Lotul României pentru partida din această seară 
 
Portari: Cătălin Căbuz (FC Hermannstandt), Andrei Vlad (FCSB)
 
Fundaşi: Mihai Butean (AFC Astra), Deian Sorescu (FC Dinamo), Alexandru Paşcanu (Leicester/Anglia), Ricardo Grigore (FC Dinamo), Adrian Rus (Sepsi Sf. Gheorghe), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan  (Sepsi Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)
 
Mijlocaşi: Vlad Dragomir (Perugia/Italia), Dragoş Nedelcu (FCSB), Lorand Fulop (FC Botoşani), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Florinel Coman (FCSB), Carlo Casap (FC Viitorul), Olimpiu Moruţan (FCSB), Valentin Gheorghe (AFC Astra), Stephan Drăghici (U Craiova 1948 CS)
 
Atacanţi: Denis Drăguş (FC Viitorul), Andrei Sîntean (Sepsi OSK), Alexandru Tudorie (FC Voluntari)

Afla mai multe despre: românia u21danemarca u20amicalmarbellarădoiionuţ radu 

viewscnt
Articole similare