Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Victorie pentru podium! Clinceni - Petrolul 2-1. Omul cotat de Becali la 50 milioane de euro a fost eroul gazdelor

VIDEO | Victorie pentru podium! Clinceni - Petrolul 2-1. Omul cotat de Becali la 50 milioane de euro a fost eroul gazdelor

Fotbal intern

Comentarii

Academica Clinceni a învins-o pe Petrolul cu 2-1 în ultima etapă a turului ligii secunde şi după această victorie i-a depăşit pe lupi în clasament şi a ajuns pe podium.

Ultima etapă a turului ligii secunde a adus şi prima înfrângere pentru Petrolul după 8 partide la rând fără eşec. După ce a fost învinsă la Clinceni, echipa lui Octavian Grigore a pierdut şi locul pe podiumul campionatului. Chiar echipa care i-a învins astăzi în primul meci al rundei a urcat pe poziţia deţinută de galben-albaştrii. Ambele au acum 39 de puncte şi sunt la o lungime în spatele liderului Chindia Târgovişte. Etapa viitoare pentru ploieşteni urmează un alt meci cu o contracandidată la promovare. În runda cu numărul 20, Petrolul merge tot în Ilfov, dar pe terenul celor de la Sportul Snagov.  


FINAL | Clinceni - Petrolul 2-1 ( R.Ion '53, '63 / Grecu '43)

Min 87: Un spectator a pătruns pe teren şi a întrerupt partida pentru aproape un minut. Stewarzii l-au imobilizat după ce fanul a traversat tot terenul 

Min 63 Goool Academica: Robert Ion îşi aduce echipa în avantaj cu o execuţie simplă din faţa porţii, 2-1

Min 53 Gooool Academica: Gazdele egalează prin Robert Ion în urma unei centrări din partea stânga, 1-1

Min 43 Goool Petrolul: Grecu deschide scorul după ce portarul advers respinge şutul lui Ştefănescu, 0-1 


Petrolul Ploieşti va juca pe terenul formaţiei Academica Clinceni, una dintre revelaţiile primei parţi a sezonului. După ce, o bună perioadă de timp, a jonglat cu primele două poziţii, conducând în mai multe rânduri campionatul, Academica a alunecat, în ultimele runde, până pe locul cinci, însă rămâne, fără doar şi poate, un adversar puternic. Şi asta chiar dacă gruparea ilfoveană este singura din Liga 2 care n-a bifat vreun rezultat de egalitate, pierzând, totodată, meciurile disputate în compania primelor şapte clasate: acasă cu Chindia Târgovişte (0-1) şi Sportul Snagov (0-1), în deplasare cu FC Argeş (0-1), Universitatea Cluj (0-3) şi CS Mioveni (1-2).

Partida va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Marian Barbu (Făgăraş) – Bogdan Velicu (Bucureşti) şi Marius Marchidanu (Brăila), arbitru de rezervă fiind Marius Chiţu (Târgovişte). Ca observatori au fost delegaţi Bogdan Zanfirescu (Botoşani) şi Ştefan Donciu (Sf. Gheorghe).

Afla mai multe despre: liga 2clincenipetrolul ploieşti 

viewscnt
Articole similare