Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Viitorul se destramă după câştigarea Cupei României. Anunţul lui Gică Hagi: "Unul a plecat deja, e semnat. Urmează încă doi"

VIDEO | Viitorul se destramă după câştigarea Cupei României. Anunţul lui Gică Hagi: "Unul a plecat deja, e semnat. Urmează încă doi"

Fotbal intern

Comentarii

Gheorghe Hagi a anunţat că Viitorul ar urma să se despartă de mai mulţi jucători de bază în această vară, primul dintre ei fiind Tudor Băluţă, acontat de Brighton încă din iarnă.

Pe lângă Tudor Băluţă, pentru care Brighton a plătit 2,9 milioane de euro, şi Ianis Hagi se va despărţi de Viitorul. Însă urmează şi alţii, recunoaşte Gică Hagi.

"Suntem pregătiţi şi pentru la anul, cred eu, avem alternative, chiar dacă jucătorii de bază, unu, doi, trei din ei.... unul a plecat deja, e semnat. Va deveni şi celălalt, încă unul, doi... nu ştim, vom vedea. Aşa că, chiar dacă nu, suntem pregătiţi să fim mai buni", a declarat Gică Hagi, la Telekom Sport.

Cât despre Ianis: "Vom vedea. Face bine, a făcut bine... Mă bucur pentru el, pentru că a muncit mult, a câştigat şi el ceva şi cred că e mult mai încrezător şi mult mai puternic. Şi cred că merge la CE şi la naţională cu moralul foarte bun şi pregătit, pregătit bine. De-asta l-am şi odihnit la alte meciuri, pentru că are şi alte meciuri de jucat, nu numai la echipa de club.

Referitor la interesul FCSB-ului pentru Ianis: "Mulţumim. Toată lumea îl doreşte acum. El a confirmat, mă bucur foarte mult că a confirmat pe ideea mea - l-am luat, trebuia să vină să joace. A venit, clubul a plătit foarte mulţi bani pentru el şi el a fost la înălţime. A demonstrat că e jucător mare, un lider şi are calităţi foarte bune. Chiar dacă e foarte tânăr, el e un lider deja şi lucrul ăsta se vede şi în teren".

Formaţia FC Viitorul a câştigat Cupa României, sâmbătă seară, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, învingând în finală echipa Astra Giurgiu, cu scorul de 2-1, după prelungiri. Giurgiuvenii au condus cu 1-0 din minutul 41 şi au rămas în inferioritate numerică în minutul 81.

"Suntem fericiţi... Restul nu mai are rost. A fost greu, meci de Cupă, unde nu contează tot ce s-a întâmplat înainte. Aţi văzut în teren două echipe bune, două echipe care ştiu fotbal. Cred că noi am avut ritmul mult mai bun ca ei, aici cred că am putut să mărim ritmul şi aici cred că i-am depăşit. În rest, două echipe talentate, două echipe frumoase", a mai spus Gică Hagi.

Afla mai multe despre: viitorul 

viewscnt
Articole similare