Experiențe împreună.
You are here:

Videoconferinţă consultativă FRH cu cluburile feminine: Liga Naţională ar putea fi încheiată fără alte meciuri

Videoconferinţă consultativă FRH cu cluburile feminine: Liga Naţională ar putea fi încheiată fără alte meciuri

Handbal

Comentarii

Reprezentanţii celor 13 echipe din Liga Naţională de handbal feminin şi ai celor 8 din liga secundă au susţinut, luni, o videoconfeerinţă consultativă cu FRH, privind încheierea stagiunii 2019-2020. O decizie va fi luată de CA al FRH în 18 mai, dar astăzi emisarii cluburilor de primă ligă şi-au exprimat dorinţa, 12 din 13, de a nu mai juca pe teren finalul stagiunii.

Singura echipă care nu a ”îmbrăţişat” varianta a fost Gloria Bistriţa, care ar dori încheierea stagiunii pe ”modelul Ungaria”, fără titlu de campioană, dar cu clasamentul din sezonul trecut, când se afla pe podium.

Cert este că din variantele discutate se desprinde pentru prima dată cea de a nu mai reuni echipele în vederea disputării ultimelor etape, iar CA al FRH să decidă dacă şi cum se vor acorda medaliile pentru 2019-2020. În acest moment, clasamentul este condus de SCM Râmnicu Vâlcea, urmată de CSM Bucureşti, la egalitate, dar CSM cu un meci mai puţin disputat. Pe podium se mai află Minaur Baia Mare.

Clasamentul la vârf, indiferent care va fi decizia de închidere a acestuia, este important nu pentru propriul palmares al echipelor, ci mai ales pentru că EHF a cerut până la 1 iunie lista cluburilor participante în cupele europene.

De asemenea, din cele opt cluburi de Divizia A reprezentate la videoconferinţă, jumătate ar dori să joace pentru retrogradare/promovare, o decizie urmând a fi luată şi în această direcţie, tot în 18 mai.

Marţi va avea loc o videoconferinţă similară pentru Liga Naţională masculină.

O decizie pentru ambele ligi ar urma să fie consfinţită şi în privinţa Turneului Final Four al Cupei României.

viewscnt
Articole similare
Ești client de servicii mobile sau fixe la Telekom? Activează factura electronică pentru a o primi prin email. Astfel te protejezi pe tine, pe cei dragi și pe cei care-ți aduc factura! Află mai multe