Experiențe împreună.
You are here:

Viktor Orban vrea să investească în fotbalul românesc. Ce plan are premierul Ungariei

Viktor Orban vrea să investească în fotbalul românesc. Ce plan are premierul Ungariei

Diverse

Viktor Orban, premierul Ungariei, a anunţat că va înfiinţa în România mai multe academii de fotbal, în zonele în care sunt maghiarii reprezintă majoritatea populaţiei.

Premierul Ungariei continuă să-şi arate susţinerea pentru maghiarii care trăiesc dincolo de graniţe. Într-un interviu pentru The Guardian, controversatul politician a anunţat că va construi mai multe academii de fotbal în România, dar şi în alte ţări în care trăiesc mulţi maghiari: ”O facem pentru copiii din teritoriile în care trăiesc maghiarii”, spune Orban. Academiile ar urma să fie coordonate de cei de la Academia Ferenc Puskas.

Vizate sunt zonele care au aparţinut Ungariei Mari, teritorii care se află acum în România, Serbia şi Ucraina. Prima astfel de academie din ţara noastră va fi construită la Miercurea Ciuc, iar costurile ar putea ajunge şi la câteva milioane de euro. Academia din Mircurea Ciuc va avea filiale la Sfântu Gheorghe, Baraolt, Odorheiu Secuiesc şi Gheorghieni

De asemenea, Viktor Orban şi-a declarat susţinerea şi pentru cei de Sepsi Sfântu Gheorghe, cărora le-a transmis felicitări în momentul în care au reuşit să promoveze în Liga 1. Viktor Orban a jucat fotbal în tinereţe şi, din postura în care se află acum, a investit masiv în dezvoltarea infrastructurii sportive.

Comentarii
viewscnt