Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Viorel Moldovan, şocat de ce s-a petrecut în ultima etapă a Superligii: ”Nu vezi asta în alte campionate” | EXCLUSIV

Viorel Moldovan, şocat de ce s-a petrecut în ultima etapă a Superligii: ”Nu vezi asta în alte campionate” | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Invitat în studioul Orange Sport, în cadrul emisiunii Minutul 91, Viorel Moldovan a recunoscut că a fost şocat de ce s-a petrecut în etapa cu numărul 28 a Superligii. Fostul atacant a afirmat că nu a mai văzut niciodată la fel de multe faulturi ca în ultima rundă.

Sezonul regular este tot mai aproape de final, dar majoritatea problemelor care ar fi trebuit rezolvate înainte de play-off, în privinţa arbitrajului, parcă doar au devenit mai grave.

Această stagiune este prima cu VAR în Superligă, iar cei de la CCA au promis că, cu timpul, arbitrii se vor obişnui cu sistemul de arbitraj video, iar greşelile se vor împuţina.

”Nu vezi atâtea faulturi în alte campionate”

Cel puţin în runda cu numărul 28, au existat mai multe greşeli, cu tot cu VAR, decât în primele etape ale acestui sezon. În unele meciuri, au existat chiar multiple erori grave.

Spre exemplu, în CFR - UTA, brigada condusă de Lucian Rusandu a acordat eronat o lovitură de la 11 metri şi a ”ratat” cel puţin un cartonaş roşu şi încă un penalty, ambele în favoarea UTA-ei.

Meciul Chindia Târgovişte - U Craiova 1948 a fost de asemenea marcat de arbitrajul ”defectuos” al lui Cătălin Popa, iar experţii au ajuns să îşi pună mari semne de întrebare.

Invitat în studioul Orange Sport, în cadrul emisiunii Minutul 91, pentru a analiza cele petrecute în această etapă, Viorel Moldovan a recunoscut că a avut parte de un mare şoc.

Viorel Moldovan, şocat de ce s-a petrecut în ultima etapă a Superligii

Fostul internaţional român a afirmat că nu a mai văzut până acum o etapă cu atât de multe faulturi, în aproape toate meciurile care s-au disputat.

În opinia lui Basarab Panduru, prezent alături de Moldovan în platou, acest lucru se datorează faptului că jucătorii din Superligă faultează cu intenţie

Moldovan: Altceva aş vrea să scot în evidenţă. Nu am văzut ca în etapa asta atâtea faulturi... oribile. Oribile! Şi la Chindia cu Craiova. Comparativ cu alte campionate, unde fotbalul e mult mai intens, nu vezi atâtea faulturi.

Panduru: În alte campionate, nu are nimeni intenţia să te faulteze. Aici, prima intenţie e să faultezi.

Moldovan: Numai capace, numai faulturi, numai tălpi...

Afla mai multe despre: viorel moldovan 

viewscnt
Articole similare