Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Vlad Chiricheş, îngrijorat pentru deplasarea din Insulele Feroe. "Sunt condiţii un pic diferite..."

Vlad Chiricheş, îngrijorat pentru deplasarea din Insulele Feroe. "Sunt condiţii un pic diferite..."
Comentarii

Duminică seară, la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia, a avut loc prima şedinţă de pregătire la care au luat parte 12 din cei 24 de jucători convocaţi de Cosmin Contra pentru "dubla" cu Insulele Feroe (sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 19, în Torshavn) şi Norvegia (marţi, 15 octombrie, de la 21:45, pe Arena Naţională).

Fundaşul celor de la Sassuolo, Vlad Chiricheş este îngrijorat de deplasarea lungă şi răcoroasă ce se anunţă a fi aventura din Insulele Feroe. Căpitanul echipei naţionale speră ca atât el, cât şi colegii săi, să se acomodeze la condiţiile meteorologice. Vremea e rece în nordul Europei, mult mai rece decât în Italia sau în România. De asemenea, terenul sintetic reprezintă un alt factor care îi dă bătăi de cap fostului fundaş de la Tottenham şi Napoli.

"Feroe nu e de temut, dar sunt condiţii un pic diferite. Jucăm pe un teren sintetic, vremea am înţeles că e destul de frig, dar trebuie să ne acomodăm şi să câştigăm jocul. Eu sper să facem meciuri bune şi să câştigăm ambele meciuri, cu Insulele Feroe şi Norvegia. Cred că putem să realizăm acest lucru. Eu sper să fii venit cu mintea deschisă, să nu punem la suflet tot ce s-a scris şi tot ce-a fost în ultimul timp. I-am văzut montaţi, sper să fie hotărâţi să gândească pozitiv, pentru că eu simt că putem să câştigăm jocul", a spus Chiricheş, după sesiunea de duminică seară.

Vlad Chiricheş (29 de ani) are 56 de selecţii în tricoul reprezentativei României, pentru care a debutat în 2011.

 

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare