Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Vorbeşte mai tare să audă toţi ce mă întrebi!" VIDEO | Serena Williams, enervată de o jurnalistă. "Verifică înainte!"

"Vorbeşte mai tare să audă toţi ce mă întrebi!" VIDEO | Serena Williams, enervată de o jurnalistă. "Verifică înainte!"

Tenis

Comentarii

Moment tensionat cu Serena Williams în prim-plan, în timpul unei conferinţe de presă ţinută la Indian Wells, după victoria cu Zarina Dias, scor 7-5, 6-3.

O jurnalistă prezentă în sală a amintit de dezvăluirile făcute de Fancy Bears (un grup de hackeri din Rusia), care au dat publicităţii documente din baza de date WADA prin care se arăta că Serena Williams a luat în mai multe rânduri substanţe interzise (oxicodonă, hidromorfonă, prednison şi metilprednisolonă), dar pentru care a avut scutiri medicale.

Serena Williams a părut evervată de întrebare şi a rugat-o pe jurnastă să "vorbească mai tare" astfel încât toţi cei din sală să înţeleagă că e vorba de un subiect sensibil. Ulterior, Serena a negat vehement că s-ar fi dopat, amintind că de fiecare dată a luat medicamentele respective la recomandarea şi cu acceptul medicilor.

"Poţi să vorbeşti mai tare? Să audă toţi că mă întrebi despre medicamente...  N-am fost niciodată testată pozitiv şi întotdeauna am primit TUE (trad. scutire de uz terapeutic), deci ar trebui să verifici faptele (n.r. înainte să întrebe aşa ceva). De fapt, nu aş fi fost în stare să joc şi nu aveam de gând să joc la Roland Garros dacă nu primeam o scutire pentru că, dacă îţi aminteşti, în acel an m-am simţit incredibil de rău!



Nici nu ştiu cum am fost în stare să câştig acel meci şi am spus că pur şi simplu nu pot juca finala, dar am nevoie de o scutire pentru un decongestionant. Asta a fost. Mereu am fost fericită să răspund acestor întrebări.

Am jucat de peste 20 de ani şi mereu am fost extrem corectă. Sunt mândră de asta, mai ales că am o fiică, un copil. N-aş putea să mă uit în ochii copilului şi să îi spun «Mama a trişat» sau ceva de genul. Ar fi iresponsabil.

Mereu am avut atitudinea asta şi am fost o astfel de jucătoare. Dacă mă baţi, mă baţi. Şi o să te felicit. Dar niciodată nu voi încerca să am un avantaj faţă de alţii. Nu sunt aşa şi nu voi fi niciodată aşa!
", a spus Serena Williams într-o conferinţă de presă.

Vezi momentul mai jos, de la secunda 50.

Afla mai multe despre: serena williamsconferinta de presadopajmedicamente 

viewscnt
Articole similare