Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Washington Capitals a devenit campioana conferinţei de Est a NHL | Urmează lupta cu Vegas Golden Knights pentru prima cupă Stanley din istoria clubului

Washington Capitals a devenit campioana conferinţei de Est a NHL | Urmează lupta cu Vegas Golden Knights pentru prima cupă Stanley din istoria clubului

Hochei pe gheață

Comentarii

Meciul 7 cu Tampa Bay Lightning, transmis în direct de Telekom Sport, a fost câştigat fără drept de apel de Alex Ovechkin şi de colegii săi, care s-au impus cu 4-0 în Florida. Echipa din capitala Statelor Unite revine după 20 de ani în finala Cupei Stanley şi va juca primele două meciuri în deplasare, în Las Vegas.

În primele 6 meciuri ale finalei, Ovechkin înregistrase 6 puncte, dar golul său din debutul partidei decisive s-a dovedit a fi cel mai important. Rusul a înscris cu o super-execuţie după doar 62 de secunde în poarta compatriotului său Andrei Vasilevski, iar de acolo totul a mers în favoarea oaspeţilor.

Tampa Bay Lightning, cea mai bună echipă din conferinţa de Est la finalul sezonului regulat, a atacat în valuri, încercând să obţină măcar egalarea, dar s-a expus contraatacurilor lui Washington, care conducea cu 3-0 după primele două reprize. Gazdele au forţat pe final cu poarta goală, doar pentru a mai primi un gol şi a termina finala de conferinţă fără să marcheze în ultimele aproape 160 de minute!

La finalul partidei de la Amalie Arena, Ovechkin (de 7 ori golgeterul ligii) nu s-a lăsat pradă superstiţiilor şi a ridicat trofeul Prince of Wales pentru prima oară în cariera sa de 13 ani în NHL.

Va fi prima finală pentru Washington din 1998, când a pierdut 0-4 cu Detroit Red Wings, şi va veni împotriva debutanţilor de la Vegas Golden Knights, senzaţia din acest sezon al NHL. Prima partidă se va juca în Las Vegas şi va transmisă în direct de Telekom Sport marţi dimineaţă, 29 mai, de la ora 03.00.

Afla mai multe despre: washington capitalshocheifinalaspectacolcupatelekom 

viewscnt
Articole similare