Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Washington - Nashville 3-4 | A fost noaptea sărbătoriţilor în National Hockey League!

Washington - Nashville 3-4 | A fost noaptea sărbătoriţilor în National Hockey League!

NHL

Comentarii

La Vancouver, gemenii Sedin au fost ovaţionaţi de zeci de mii de oameni la ultimul lor meci acasă.

În Florida, Roberto Luongo a înregistrat al 1.000-lea său meci în NHL (locul 3 în clasamentul portarilor, după Brodeur şi Roy), iar la Washington, în transmisiune directă la Telekom Sport, Alex Ovechkin a sărbătorit cu gol depăşirea bornei de 1.000 de partide ca profesionist, toate în tricoul aceleiaşi echipe.

Înaintea partidei cu Nashville Predators, Ovechkin a primit o mulţime de cadouri: un glob de cristal, o crosă de argint şi, din partea coechipierilor, un tricou al Barcelonei cu numele lui Lionel Messi pe spate!

Mai mult, atacantul rus şi-a făcut singur cel mai frumos cadou posibil: a marcat superb al 47-lea său gol în acest sezon al NHL, cu care conduce în clasamentul golgeterilor şi este la un pas de a câştiga trofeul Maurice Richard pentru a 7-a oară de la înfiinţare. Reuşita lui Ovechkin, în superioritate numerică, a dat semnalul revenirii pentru Washington Capitals, care de la 0-1 au trecut la conducere cu 2-1 şi cu 3-2.

Aveau în faţă, însă, cea mai bună echipă din NHL, iar Nashville Predators au realizat, la rândul lor, propria performanţă istorică: două goluri pe final de meci, victorie cu 4-3 în capitala Statelor Unite (a 52-a în acest sezon, record al clubului înfiinţat acum 20 de ani) şi câştigarea President’s Trophy.

Cu 115 puncte, Nashville este detaşat pe primul loc în divizie, în conferinţă şi în ligă şi şi-a asigurat avantajul terenului propriu pe întreaga durată a playoff-ului care începe săptămâna viitoare.

Tot vineri dimineaţă s-au mai înregistrat câteva calificări matematice în playoff-ul NHL. New Jersey Devils au învins Carolina cu 4-3 şi revin în playoff pentru prima oară după 2012, Columbus Blue Jackets au obţinut un punct din meciul cu Pittsburgh Penguins (pierdut cu 5-4 în prelungiri) şi se pregătesc de runda eliminatorie, la fel ca Philadelphia Flyers, care au trecut cu 4-3 de Carolina şi practic nu mai pot pierde locul 8 în conferinţa de Est.

Playoff-ul NHL, disputat în formatul “best of 7” chiar din primul tur, va putea fi urmărit de săptămâna viitoare în România, în direct la Telekom Sport.

Afla mai multe despre: washingtonnashvillenhltelekomsport 

viewscnt
Articole similare