Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Xavi Pascual, declaraţie de dragoste pentru fanii dinamovişti după victoria incredibilă din Champions League: ”Cu aceşti suporteri, totul este uşor”

Xavi Pascual, declaraţie de dragoste pentru fanii dinamovişti după victoria incredibilă din Champions League: ”Cu aceşti suporteri, totul este uşor”

Handbal

Comentarii

Dinamo a reuşit să câştige la revenirea în Liga Campionilor, scor 32-29, în faţa lui Kielce.

Campioana României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a învins joi, pe teren propriu, formaţia poloneză Lomza Vive Kielce, scor 32-29 (16-12), în primul meci din grupa B a Ligii Campionilor. Pentru Dinamo au marcat Nantes Campos 11 goluri, Bizău 7, iar de la oaspeţi s-a remarcat Moryto, cu 7 reuşite, Vujovic 6.

A fost interesant şi duelul antrenorilor, Xavi Pascual la debutul la Dinamo, respectiv Talant Dujshebaev pe banca poloneză, doi dintre cei mai titraţi tehnicieni din lume, de aceeaşi vârstă (53 de ani). Pascual are în palmares trei trofee de Liga Campionilor, cu FC Barcelona (2011, 2015, 2021), iar Dujshebaev cu unul în plus (trei cu Ciudad Real, în 2006, 2008, 2009, şi unul cu Kielce, în 2016).

În urma meciului, Pascual a vorbit plin de mândrie despre reuşita băieţilor săi şi i-a omagiat pe fanii dinamovişti.

Xavi Pascual, declaraţie de dragoste pentru fanii dinamovişti după victoria incredibilă din Champions League

Să jucăm ca astăzi, împotriva unei echipe ca Kielce, care este una dintre favorite la câştigarea Champions League, este incredibil. Însă cu aceşti suporteri, totul este uşor. Am dat totul pe teren, toţi au jucat la capacitate maximă şi pentru noi este incredibil să începem cu două puncte”, a declarat Xavi Pascual.

Revenind la actuala stagiune, pentru Dinamo a debutat în Liga Campionilor şi extrema stângă Pascual Jr, jucător de 21 de ani, fiul antrenorului. Joi sunt programate şi celelalte trei partide din grupa B, între SG Flensburg-Handewitt - FC Barcelona, HC Motor - FC Porto şi Veszprem - PSG.

Dinamo Bucureşti va juca următoarea partidă în deplasare, cu titrata echipă Paris Saint Germain, în 23 septembrie. După disputarea partidelor tur-retur în ambele grupe ale Ligii Campionilor, încep fazele eliminatorii, din 30 martie 2022, play-off şi sferturi, iar Turneul Final Four va avea loc în 18-19 iunie.

Afla mai multe despre: xavi pascualdinamo kielce 

viewscnt
Articole similare