Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Zi proastă pentru românii din China: Olăroiu doar egal acasă, Petrescu o nouă înfrângere

Zi proastă pentru românii din China: Olăroiu doar egal acasă, Petrescu o nouă înfrângere

Stranieri

Comentarii

Nici Cosmin Olăroiu şi nici Dan Petrescu n-au avut o rundă fericită în China. În etapa cu numărul 18 din Super Liga Chineză, Jiangsu Suning a remizat acasă cu Chongqing Lifan, iar Guizhou Zhicheng a fost surclasată în deplasarea de la Shanghai, 1-3.

Fără Alex Teixeira şi Gabriel Paletta, cei mai buni doi fotbalişti ai echipei sale, Cosmin Olăroiu nu a reuşit să câştige cu Jiagnsu partida de pe teren propriu cu Chongqing Lifan. Elevii lui Oli au dominat categoric meciul, dar a lipsit eficacitatea în faţa porţii, adică exact zona unde brazilianul Teixeira era mintea limpede a echipei.

Nu mai puţin de 12 acţiuni de gol au avut gazdele şi o posesie de 62% la finalul celor 90 de minute. N-a fost de ajuns, iar Jiangsu bifează al doilea rezultat prost în două partide fără Teixeira de la început în teren.  Fostul jucător de la Şahtior a intrat după o oră, dar intrarea sa a părut una forţată de împrejurări, brazilianul efectuând doar ultimele două antrenamente cu echipa. Jiangsu Suning se află pe poziţia a cincea în clasament cu 29 de puncte, iar etapa viitoare are meci greu la Tianjin Teda.

O nouă înfrângere categorică pentru Petrescu

Nici formaţia lui Dan Petrescu nu a avut o rundă reuşită în Super Liga Chineză. Cao Yunding şi paraguayanul Oscar Romero de două ori, au marcat cele 3 goluri ale victoriei clare obţinute de Shanghai Shenhua miercuri, în faţa lui Guizhou Zhicheng.

Echipa lui Petrescu a marcat târziu, în minutul 90+5 prin Steve. Guizhou rămâne pe ultimul loc în clasament cu 8 puncte, jumătate din punctele pe care le au formaţiile clasate deasupra sa, Dalian Yifang şi Chongqing Lifan.

În etapa viitoare, Petrescu & Co au meci infernal la Shandong Luneng, ocupanta poziţiei secunde în campionat. 

Afla mai multe despre: dan petrescucosmin olăroiuchina 

viewscnt
Articole similare