Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

12 jucători dintre cei convocaţi pentru meciurile cu Kosovo şi Israel au crescut în fotbalul din străinătate ori s-au format acolo

12 jucători dintre cei convocaţi pentru meciurile cu Kosovo şi Israel au crescut în fotbalul din străinătate ori s-au format acolo
Comentarii

Din lotul României, nu mai puţin de 12 fotbalişti au crescut în fotbalul din străinătate ori s-au format acolo, ajungând înainte de a împlini 20 de ani peste hotare, informează frf.ro.

Este vorba de jucători născuţi în străinătate, plecaţi din copilărie în alte ţări sau care au făcut subiectul unor transferuri la cluburi din afara României pe perioada junioratului, maximum până la împlinirea vârstei de 20 de ani. Practic, jucători a căror formare şi desăvârşire a fost profund influenţată, prin diferite contexte, de fotbalul vest-european.

Alibec, Puşcaş şi Bîrligea, adică toate cele trei vârfuri din lotul României, sunt pe filieră italiană. Primii doi, ajunşi la Inter Milano, iar ultimul, la Cantera Ribolla apoi Palermo.

Trendul Peninsulei se menţine şi spre mijlocaşi, unde se află Marius Marin, ajuns de foarte devreme la Sassuolo, şi Ianis Hagi, format inclusiv de Fiorentina. Apoi, Tudor Băluţă cu experienţa la Brighton în Anglia şi Screciu, cu anii petrecuţi în Belgia, la Genk şi Lommel.

Defensiva ne oferă 5 fotbalişti! Andrei Raţiu şi Bogdan Racoviţan, născuţi şi crescuţi în Spania, respectiv Franţa, plus Rus (ajuns în Ungaria), Drăguşin (Italia), Manea (Belgia).

România continuă în septembrie parcursul spre Campionatul European – Germania 2024 cu două confruntări importante pe teren propriu:

  • Sâmbătă, 9 septembrie, 21:45, Arena Naţională: România – Israel
  • Marţi, 12 septembrie, 21:45, Arena Naţională: România – Kosovo.

 

Afla mai multe despre: meciuri echipa nationalaromania israelromania kosovo 

viewscnt
Articole similare