Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Denver Nuggets a revenit pe primul loc în Conferinţa de Vest din NBA

Denver Nuggets a revenit pe primul loc în Conferinţa de Vest din NBA

NBA

Comentarii

Denver Nuggets, campioana entitre din NBA, a învins-o cu scorul de 117-106 în deplasare pe San Antonio Spurs şi a revenit pe primul loc în Conferinţa de Vest, detronând-o pe Oklahoma City Thunder.

Denver Nuggets a obţinut a cincea victorie consecutivă. Sârbul Nikola Jokic, dublu MVP (2021, 2022), a fost decisiv pentru succesul echipei sale, cu 31 de puncte reuşite. Francezul Victor Wembanyama a fost discret pentru San Antonio Spurs, el înscriind 17 puncte.

Tot vineri, New Orleans Pelicans, cu Zion Williamson autor a 34 de puncte, a trecut în faţa propriului public de Los Angeles Clippers, cu 112-104. James Harden, accidentat, nu a jucat la oaspeţi. Pelicans este pe locul 5 în clasamentul Conferinţei de Vest, cu o poziţie mai jos decât Clippers.

Miami Heat, cu şase jucători care au realizat mai mult de zece puncte, a câştigat cu 108-95 în faţa lui Detroit Pistons şi a urcat pe poziţia a 7-a în Conferinţa de Est.

În aceeaşi zi, Phoenix Suns s-a impus cu 107-96 pe terenul lui Charlotte Hornets. Suns este locul 7 în Conferinţa de Vest.

Orlando Magic s-a impus cu 113-103 la Toronto în faţa lui Raptors, iar Utah Jazz a dominat-o pe teren propriu pe Atlanta Hawks, scor 124-122.

Afla mai multe despre: denver 

viewscnt
Articole similare