Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Surpriza pe care a avut-o Ţucudean la CFR. Cât de ”dur” este Dan Petrescu

EXCLUSIV | Surpriza pe care a avut-o Ţucudean la CFR. Cât de ”dur” este Dan Petrescu

Superliga

Comentarii

George Ţucudean spune că a fost plăcut surprins să descopere că Dan Petrescu nu este chiar atât de dur cum pare din afară. Atacantul transferat de CFR de la Viitorul laudă profesionalismul de care dă dovadă Petrescu.

George Ţucudean a fost cumpărat de CFR Cluj în această iarnă, după ce a reuşit să înscrie 11 goluri pentru Viitorul, în acest campionat. Atacantul de 26 de ani a fost transferat la la dorinţa lui Dan Petrescu. Din primele impresii, Ţucudean spune că a rămas cu o impresie fantastică despre antrenorul lui CFR Cluj, despre care spune că este un tehnician modern, care ştie când să glumească, dar şi când trebuie să apese acceleraţia:

”Da, majoritatea credea asta, mă gandesc, când a venit la CFR, dar, cum am spus, fotbalul evoluează. Deja dânsul are o experienţă foarte mare şi ştie ce să aleaga şi cum să facă şi cât să încarce, şi cred că e mult mai bine pentru noi, fotbaliştii, decât era în vremurile alea acum vreo 10 ani. Toţi antrenorii pot fi duri dacă nu asculţi ce spun sau nu faci ce spun ei. Normal că are pretenţii de la noi, jucătorii. Automat, el e un exemplu clar ca şi fotbalist pentru noi şi sperăm să-i satisfacem această dorinţă, să facem şi să jucăm ca el, să fim ca el, să ne pregătim ca el. A fost un jucător foarte serios şi, prin dăruinţă şi muncă, a realizat tot ce a realizat până acum”, a declarat Ţucudean pentru Telekom Sport.

Te-a surprins când l-ai văzut la antrenamente râzând şi făcând tot felul de glume?
Da, când râdem şi glumim e una, când e de muncă se schimbă total treaba. Trebuie să muncim, să fim serioşi pentru că numai prin seriozitate putem să reuşim în viaţă.

Putem spune că eşti un jucător norocos că Hagi şi Petrescu sunt pe lista ta de antrenori?
Da, mă bucur că am avut şi am această onoare să lucrez cu cei doi fotbalişti care scoteau lumea în stradă acum ceva timp, ai numai de învăţat de la ei.

Ce diferenţe sunt în stilurile lor?
Sunt antrenori din generaţia nouă, pot să spun aşa, care vin cu tot felul de lucruri noi care se practică şi afară. Şi pentru noi e mult mai bine, cum am spus, nu mai e tipul acela de antrenament în care numai alergi fără minge în perioada de iarnă. Deja fotbalul se schimbă şi ei sunt... s-au pliat foarte bine pe acest lucru, dându-ne nouă posibilitatea aceasta să ne schimbe mentalitatea puţin. Sper ca pe viitor să fie foarte bine, atât pentru noi, cât şi pentru fotbalul românesc.

Afla mai multe despre: george tucudeancfr clujviitoruldan petrescugica hagi 

viewscnt
Articole similare