Experiențe împreună.
You are here:

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic: ”Un boicot olimpic nu a rezolvat niciodată nimic”

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic: ”Un boicot olimpic nu a rezolvat niciodată nimic”

Alte sporturi

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a declarat că un boicot olimpic nu a rezolvat niciodata nimic, după ce Rusia a fost exclusă de la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang din 2018.

"Un boicot olimpic nu a rezolvat nimic, niciodată. Şi nu văd niciun motiv pentru boicotarea din partea sportivilor ruşi, pentru că noi le permitem celor care nu au avut probleme cu dopajul să participe", a declarat Thomas Bach.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a suspendat Rusia de la Jocurile Olimpice de iarnă la PyeongChang din 2018, dar unii sportivi ruşi vor putea evolua sub drapel neutru.

Unii sportivi ruşi vor putea evolua la probe individuale sau pe echipe sub numele "Sportiv Olimpic din Rusia (SOR)”.  Aceştia vor concura cu un echipament pe care va fi înscris numele lor şi drapelul olimpic. La ceremonia va fi intonat imnul olimpic.

CIO a decis şi excludere pe viaţă de la JO a ministrului rus al Sporturilor, Vitali Mutko, şi a secretarului Iuri Nagornih.

Condiţiile ca un sportiv rus să poată participa sunt extrem de stricte, după ce vor fi testaţi în mai multe rânduri pentru dopaj.

Este pentru prima oară în istoria olimpismului când un comitet olimpic este exclus integral la o ediţie la JO. La Rio, în 2016, federaţiile au putut decide dacă exclud sau nu sportivi ruşi şi doar cea de atletism a hotărât să nu accepte atleţii Rusiei.

CITEŞTE ŞI:

Comentarii
viewscnt
Articole similare