Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Benzar, cu capul umplut de sânge de Abdallah. A fost scos cu ambulanţa de pe teren. Jucătorul lui Dinamo, eliminat

VIDEO | Benzar, cu capul umplut de sânge de Abdallah. A fost scos cu ambulanţa de pe teren. Jucătorul lui Dinamo, eliminatgalerie foto

FC Botoșani

Comentarii

Hakim Abdallah (26 de ani) l-a faultat extrem de dur pe Romario Benzar (32 de ani), în meciul FC Botoşani - Dinamo. Jucătorul ”câinilor” a fost eliminat, iar fotbalistull carte a suferit atacul respectiv a fost scos de pe teren cu ambulanţa.

FC Botoşani şi Dinamo s-au întâlnit cadrul etapei cu numărul şase din play-out-ul Superligii României, într-o partidă cu o miză uriaşă în ceea ce priveşte lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Scorul a fost deschis de gazde, cu ajutorul lui Moura, care şi-a dat autogol, în minutul 13. Oaspeţii au reuşit egalarea până la pauză, prin Selmani (45+2).

Anterior, în minutul 29, Hakim Abdallah a ratat lamentabil un penalty şi tot el a fost la originea primului gol marcat de Selmani (37), dar anulat pe motiv de offside.

Antrenorul Botoşaniului, Bogdan Andone, a fost şi el în centrul unei scene incredibile. A făcut spume la marginea terenului la adresa ”centralului” George Găman şi a fost eliminat.

Benzar, victima intrării horror a lui Abdallah. KO total în Botoşani - Dinamo

Dar Abdallah a fost personajul negativ pentru Dinamo în prelungirile primei reprize. A avut o intrare de-a dreptul violentă asupra lui Romario Benzar. 

În încercarea de a ajunge la o minge, atacantul ”câinilor” nu s-a informat foarte bine în teren şi a intrat cu piciorul direct în capul fundaşului de la Botoşani. Pe reluări se poate vedea că l-a lovit cu crampoanele pe faţă.

Aşa cum era de aşteptat, arbitrul George Găman i-a arătat cartonaşul roşu direct şi Abdallah i-a lăsat în ”10” pe cei de la Dinamo.

În schimb, Benzar a ieşit cel mai rău din această fază. Jucătorul de la Dinamo s-a prăbuşit imediat pe gazon şi a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce Abdallah i-a umplut capul de sânge.

Jucătorul Botoşaniului a primit îngirjirile medicale necesare. Ulterior, a fost scos cu ambulanţa de pe teren, având un guler cervical aplicat deja.

În vârstă de 32 de ani, Romario Benzar este la FC Botoşani din septembrie 2023. A jucat 26 de partide şi a livrat patru pase decisive.

Afla mai multe despre: botosanidinamohakim abdallahromario benzarsuperligabotosani dinamo 

viewscnt
Articole similare