Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Vlad Chiricheş retractează ce a spus! "M-am hazardat să arunc chestia asta că vreau să merg la EURO". De ce s-a răzgândit | EXCLUSIV

Vlad Chiricheş retractează ce a spus! "M-am hazardat să arunc chestia asta că vreau să merg la EURO". De ce s-a răzgândit | EXCLUSIV

Echipa națională

Comentarii

Fostul căpitan al naţionalei României, Vlad Chiricheş (34 de ani), a revenit în privinţa anunţului că-şi doreşte să prindă lotul lui Edi Iordănescu pentru EURO 2024. Fundaşul central de la FCSB a spus de ce retractează acum ce a spus.

Vlad Chiricheş s-a gândit mai bine: "Am un regret că am vorbit că vreau să merg la EURO"

Vlad Chiricheş şi Mihai Stoica au fost invitaţii lui Dan Udrea la EUROCAST 2024. Printre subiectele abordate, fundaşul central care este aproape de al treilea titlu cu FCSB a recunoscut că a comis o greşeală atunci când şi-a anunţat intenţia de a fi la EURO 2024. 

Întrebat dacă este optimist privind şansele de a merge cu lotul României la turneul din Germania, Vlad Chiricheş a transmis că involuntar a pus presiune pe Edi Iordănescu

"În momentul ăsta, sincer am un regret că am vorbit despre asta, cred că m-am hazardat să arunc chestia asta în media, cu EURO, că vreau să merg la EURO. Nu vreau să produc tensiune asupra staffului, jucătorilor, care au dus greul campaniei. 

Îmi doresc să duc o luptă cu mine să fiu mai bun şi sunt sigur că dacă mă ridic la un nivel bun sunt şanse să fiu acolo. Nu cred că e cineva care vede un jucător bun şi să nu-l cheme, dar nu vreau să vorbesc mai mult de atât. 

Vreau să mă antrenez bine, să joc foarte bine meciurile rămase pentru FCSB, să câştig campionatul şi văd după aia", a declarat Vlad Chiricheş, pentru EUROCAST 2024. 

Andrei Burcă, Radu Drăguşin, Adrian Rus, Ionuţ Nedelcearu şi Bogdan Racoviţan au fost fundaşii centrali convocaţi de Edi Iordănescu la meciurile de pregătire cu Irlanda de Nord şi Columbia. 

  • 76 de meciuri are Vlad Chiricheş în echipa naţională, unde a debutat sub comanda lui Victor Piţurcă. 
  • Vlad Chiricheş a jucat ultima dată pentru România pe 14 iunie 2022, în înfrângerea cu Muntenegru, 0-3, din Liga Naţiunilor. 

 

Afla mai multe despre: vlad chirichesvlad chiriches echipa nationalalot echipa nationala 

viewscnt
Articole similare