Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Adevăratul Gareth Bale a revenit! Galezul a dat 2 goluri şi o pasă decisivă în Tottenham- Burnley 4-0

Adevăratul Gareth Bale a revenit! Galezul a dat 2 goluri şi o pasă decisivă în Tottenham- Burnley 4-0

Premier League

Comentarii

Gareth Bale pare şă îşi fi revenit, după ce a fost cel mai bun jucător de pe teren din ultima partidă de campionat. Atacantul galez a dat două goluri şi a oferit o pasă decisivă şi a ajutat-o pe Tottenham să se impună cu scorul de 4-0 în faţa lui Burnley. Trupa lui Mourinho a obţinut această victorie după ce pierduse 5 din ultimele 6 meciuri de campionat şi urcă astfel 3 locuri, până pe poziţia a 8-a, cu 39 de puncte.

Gareth Bale nu a avut parte de cei mai uşori ani, de prin 2019 până acum. Galezul s-a luptat cu diverse accidentări şi de la un titular indisputabil pe Bernabeu a ajuns rezervă de lux. Salariul imens al acestuia şi aparenta lui nepăsare de soarta Real Madridului după certurile cu conducerea au condus către revenirea lui la Tottenham, echipa unde îsi făcuse numele.

Ajuns la Londra accidentat, Bale nu a putut debuta până în octombrie, dar când a făcut-o, a făcut-o cu dreptul. Galezul a înscris primul gol rapid şi părea că mutarea sa a fost una inspirată. Însă, accidentările au revenit, iar o ceartă cu Mourinho părea că i-ar fi încheiat cariera pe Tottenham Hotspur Stadium pentru a doua oară, deşi la prima sa plecare echipa juca încă pe White Hart Lane.

Dar Bale nu s-a dat bătut, iar în ultimele meciuri şi-a reintrat în formă şi a arătat din nou precum jucătorul ce înspăimânta apărări din Premier League, acum 8-9 ani. Deşi nu mai are abilităţile fizice de altădată, tehnica lui Bale este în continuare impecabilă şi a demonstrat asta în ultimele partide. Atacantul împrumutat de la Real a reuşit 5 goluri şi 3 pase decisive în ultimele 5 meciuri, iar fanii lui Tottenham se pot bucura că îl văd din nou pe adevăratul Bale, în teren, la aproape 8 ani de la plecarea pe Bernabeu.

Afla mai multe despre: tottenhamgareth balepremier league 

viewscnt
Articole similare