Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Adi Mutu este pregătit pentru derby-ul cu rivala Dinamo: ”Le vin peste 1000 de suporteri? Foarte bine. Vor fi două galerii frumoase”

Adi Mutu este pregătit pentru derby-ul cu rivala Dinamo: ”Le vin peste 1000 de suporteri? Foarte bine. Vor fi două galerii frumoase”

FC U Craiova

Comentarii

FC U Craiova şi Dinamo se vor duela în a doua etapă a Ligii 1, luni seara, de la ora 21:30.

FC U Craiova va disputa prima partidă pe teren propriu în Liga 1 de la revenire, împotriva lui Dinamo. ”Câinii” vor face deplasarea pe Ion Oblemenco pentru a întâlni echipa lui Adi Mutu, aflată la doar al doilea său meci în prima divizie după promovare.

Echipe rivale tradiţional, cele două formaţii nu s-au mai întâlnit de ani buni, deşi echipa din Ştefan cel Mare s-a tot duelat cu Craiova lui Rotaru. Înaintea meciului cu fosta echipă, Adi Mutu a discutat despre aşteptările pe care le are de la lupta cu ”câinii”.

Adi Mutu este pregătit pentru derby-ul cu rivala Dinamo

”Ştim cu toţii rivalitatea de-o viaţă dintre Dinamo şi Craiova, o ştiu şi eu. Mă aştept la un meci bun, solid din partea elevilor mei. Suntem dornici de victorie, sperăm ca prima din campionat să fie luni seară. Aştept cu nerăbdare să jucăm pe Oblemenco, ştiu că va fi presiune maximă.

Dar le-am spus şi jucătorilor că trebuie să îmbrăţişeze presiunea, s-o accepte, asta îi face mai focusaţi pe ceea ce au de făcut în timpul partidei. Eu sunt obişnuit cu presiunea. Mă face să dau sută la sută. Nu avem cel mai bun calendar, după meciul cu campioana României să jucăm cu o rivală istorică, dar poate aşa e mai bine.

Sper ca băieţii să lase emoţiile deoparte pentru că au puterea de a câştiga acest duel. Dinamo are jucători interesanţi, talentaţi, care au cochetat cu naţionalele de juniori. Erau în vizorul meu când eram selecţionerul naţionalei de tineret.

Văd că situaţia financiară dificilă îi întăreşte, cu Voluntari am văzut o putere fantastică de a-şi reveni, bineînţeles, Sorescu fiind atu-ul esenţial, prinzând o zi senzaţională. Trebuie să fim foarte atenţi, să ţinem cont de puterea pe care o are Dinamo atunci când este încolţită.

Dar şi băieţii mei au arătat momente bune contra campioanei României, este meritul lor, trebuie să fim concreţi, să aducem victoria, tot ce contează sunt cele trei puncte. Cuvintele de ordine sunt: munca, trebuie să fim perseverenţi la antrenamente, apoi vom avea satisfacţii mari pe terenul de fotbal.

Sorescu este în anturajul echipei naţionale, arată calităţi fantastice, îi trebuie continuitate. Are nevoie de constanţă, dacă o va arăta sunt multe echipe ce-l au în atenţie. Mă aştept să fie 10.000 de oameni în tribune, cât mai mulţi, cred că vor fi două galerii frumoase, fără incidente majore.

Vin peste o mie de suporteri de la Dinamo? Foarte bine. Nu este problema mea câţi vin, sper pentru noi şi comunitatea din Craiova să fie un spectacol frumos şi să învingem”, a declarat Adi Mutu.

Afla mai multe despre: adi mutufc u craiovadinamocraiova dinamofc u dinamo 

viewscnt
Articole similare