Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Adil Rami, atac fără precedent la adresa unei legende din fotbalul italian: "Dacă el poate, oricine poate să o facă"

Adil Rami, atac fără precedent la adresa unei legende din fotbalul italian: "Dacă el poate, oricine poate să o facă"

Ligue 1

Comentarii

Acum joacă în Ligue 1 şi în vară a devenit campion mondial cu naţionala Franţei, dar în urmă cu patru ani era titular în apărarea unei glorii decăzute în campionatul italian. Până la un punct.

Un sezon şi jumătate a fost Adil Rami la AC Milan, prima parte fiind una foarte bună, în care francezul a fost titular, dar lucrurile s-au schimbat când la echipă a venit antrenor legendarul atacant Fillipo Inzaghi. Relaţia dintre cei doi nu a fost chiar una bună, iar fundaşul s-a regăsit de multe ori pe banca de rezerve. În acea perioadă, Rami acuza o pubalgie, dar abia acum pare că a ieşit adevărul la iveală. 

"Mi-ar plăcea să antrenez, m-aş vedea pe bancă. Am avut mulţi antrenori buni în cariera mea, cum ar fi Rudi Garcia, Blanc, Deschamps, Unay Emeri sau Seedorf. I-am urmărit în timp ce îşi făceau treaba şi m-am gândit că nu e deloc uşor. Apoi a venit Filippo Inzaghi. Trebuie să îi mulţumesc pentru că m-a făcut să-mi dau seama că şi eu pot fi antrenor. Dacă el poate, oricine poate să o facă", a declarat fundaşul central în vârstă de 32 de ani pentru L'Equipe. 

Afla mai multe despre: adil ramiac milanfilippo inzaghifranta 

viewscnt
Articole similare