Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ajax i-a stabilit preţul lui Donny van de Beek, fotbalistul dorit de Koeman pe Camp Nou. Cât trebuie să plătească Barcelona

Ajax i-a stabilit preţul lui Donny van de Beek, fotbalistul dorit de Koeman pe Camp Nou. Cât trebuie să plătească Barcelona

FC Barcelona

Comentarii

Ajax i-a stabilit preţul lui Donny van de Beek! Olandezii vor nu mai puţin de 55 de milioane de euro pentru a se despărţi de mjlocaşul în vârstă de 23 de ani.

Anunţul a fost făcut prin intermediul Twitter de către Barca Universal, unul dintre cele mai importante site-uri independente de ştiri dedicate clubului catalan.

Potrivit sursei citate, Donny van de Beek este încântat de interesul arătat de Ronald Koeman, noul antrenor al Barcelonei. Singurul impediment în calea transferului este reprezentat de preţul considerat un pic cam mare de conducerea catalanilor.

Fotbalistul echipei Ajax Amsterdam a mai fost dorit şi de Manchester United şi Real Madrid, aspect confirmat de Edwin van der Sar, directorul sportiv al clubului.

Van de Beek este un jucător produs 100 % de Ajax. Olandezul în vârstă de 23 de ani a reuşit până acum să înscrie pentru ”lăncieri” 41 de goluri şi să le ofere colegilor săi 34 de pase decisive în 175 de meciuri disputate, în toate competiţiile.

În sezonul recent încheiat, cifrele mijlocaşului ofensiv au fost la fel de impresionante: 8 goluri şi 6 assisturi, în 23 de apariţii, în Eredivisie. În acelaşi timp, în Liga Campionilor a reuşit două goluri şi o pasă de gol în cinci partide.

44 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Donny van de Beek, în acest moment, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.

Afla mai multe despre: ronald koemanbarcelonadonny van de beek 

viewscnt
Articole similare