Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Al treilea campionat de fotbal din Europa care şi-a reluat programul competiţional. S-a stabilit o limită de suporteri pe stadion

Al treilea campionat de fotbal din Europa care şi-a reluat programul competiţional. S-a stabilit o limită de suporteri pe stadion
Comentarii

Estonia a reluat marţi, cu porţile închise, campionatul naţional de fotbal, devenind a treia ţară din Europa, alături de Insulele Feroe şi Germania, în care sportul rege îşi reia activitatea normală, după întreruperea provocată de pandemia de coronavirus, informează AFP.

Cele 10 cluburi angrenate în prima ligă estoniană apucaseră să dispute o sigură etapă în momentul întreruperii sezonului. Reluarea campionatului intervine la două zile după ridicarea de către guvernul estonian a stării de urgenţă decretate pe 12 martie, din cauza crizei sanitare. Vor fi menţinute, însă, unele restricţii, iar competiţiile sportive în aer liber se vor derula cu porţile închise şi cu un număr maxim de 100 de persoane prezente.

Această măsură va fi ridicată în iulie, când autorităţile vor autoriza un numărul maxim de spectatori de 1.000 de persoane, în aer liber. Federaţia estoniană a decis, totodată, să scurteze sezonul de la 36 la 32 de meciuri pentru primele şase echipe şi la 30 de partide pentru celelalte patru, conform AFP.

Marţi, în primele meciuri ale etapei a 2-a, s-au înregistrat următoarele rezultate:

  • Tallinna JK Legion - FCI Levadia 0-2
  • FC Kuressaare - JK Nomme Kalju 0-2
  • Paide Linnameeskond - Tulevik Viljandi 1-2

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare