Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

ALEGERI FRF | Punctele tari şi punctele slabe ale lui Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu şi Marcel Puşcaş

ALEGERI FRF | Punctele tari şi punctele slabe ale lui Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu şi Marcel Puşcaş

Special

Comentarii

Patru candidaţi se bat pentru cea mai înaltă funcţie din fotbalul românes, Răzvan Burleanu, Ionuţ Lupescu, Marcel Puşcaş şi Ilie Drăgan, dar doar primii trei au şanse reale. Telekom Sport a încercat să scoată în evidenţă punctele tari şi punctele slabe ale fiecăruia dintre cei trei, în bătălia FRF.

Pe 18 aprilie, fotbalul românesc îşi va afla conducătorul pentru următorii patru ani. Au luat startul patru candidaţi - Burleanu, Lupescu, Puşcaş şi Ilie Drăgan, dar doar primii trei au şanse reale. De altfel, Ilie Drăgan nu şi-a făcut prea multă campanie şi a declarat că scopul său este, de fapt, să ajungă preşedinte la AMFB.

Telekom Sport a făcut o listă cu argumente şi contraargumente pentru fiecare aspirant la postul de preşedinte al FRF:

LIVE BLOG | Fotbalul românesc îşi decide viitorul! Pe Telekom Sport ai tot ce trebuie să ştii despre alegerile FRF.

Ionuţ Lupescu

Puncte forte:
-are notorietate.
-a lucrat la UEFA, unde a fost director al Departamentului Tehnic. Ceea ce înseamnă că are multă experienţă pe partea de administraţie.
-are imagine internaţională atât ca jucător, cât şi din postura de oficial UEFA. Însuşi Alex Ferguson a trimis mesaje de susţinere.
-este susţinut de PSD, un factor foarte important într-o astfel de situaţie. De asemenea, s-a întâlnit cu toţi liderii politici locali din judeţele pe care le-a vizitat.
-aproape toţi foştii mari jucători români şi-au declarat susţinerea faţă de Lupescu.
-a fost fotbalist, antrenor, conducător, lucruri care le dau încredere votanţilor.
-a promis modificarea legislaţiei, astfel încât cluburile să ajungă mai uşor la fonduri.
-există mulţi nemulţumiţi de activitatea lui Răzvan Burleanu.

Puncte slabe:
-a fost director general în mandatul lui Mircea Sandu şi este asimilat cu erorile făcute de acesta.
-dezvăluirile făcute de Burleanu despre contractele pe care FRF le-a avut cu persoane din anturajul lui Lupescu, în perioada în care era director general la FRF.
-au existat reproşuri că este rupt de realitatea fotbalului românesc, deoarece a fost preocupat cu funcţia pe care a avut-o la UEFA.
-nu a prezentat un program foarte clar, convingător, cu proiecte şi termene.
-principalul contracandidat este preşedintele în funcţie şi, din această postură, le-a acordat de-a lungul timpului prime şi bonusuri celor care au drept de vot.
 

----

Răzvan Burleanu

Puncte forte:
-este preşedintele în exerciţiu şi a păstrat o relaţie strânsă cu membrii cu drept de vot.
-se bazează în principal pe voturile ”celor mici”.
-regula U21 care, deşi a fost contestată, a adus rezultate apreciate la naţionalele U19 şi U21.
-planul prin care încearcă să direcţioneze către ligile inferioare procente din banii din drepturile TV ale Ligii 1.
-atenţia pe care a acordat-o FRF unor ramuri precum fotbalului feminin sau fotbalului de sală.
-a atras sponsori importanţi pentru FRF şi pentru ligile inferioare.
-a trimis bonusuri, echipamente, mingi, plase etc. către membrii cu drept de vot din ”fotbalul mic”.

Puncte slabe:
-factorul politic. Liderul celui mai puternic partid din ţară s-a pronunţat în favoarea lui Ionuţ Lupescu.
-i se reproşează că nu are nicio legătură cu fotbalul şi nu-i înţelege probleme din această cauză.
-multe din promisiunile făcute în 2014 n-au fost îndeplinite.
-eşecul numirii lui Christoph Daum.
-nu are parte de o susţinere publică foarte importantă.
-lupta cu membrii Generaţiei de Aur, în condiţiile în care foştii mari jucători sunt apreciaţi atât de suporteri, cât şi de mulţi dintre votanţi.
-suspiciunile care există faţă de anumite cheltuieli făcute de FRF.

Marcel Puşcaş

Puncte forte:
-are cel mai solid program. A vorbit constant despre proiecte de dezvoltare şi despre atragerea de fonduri.
-a promis triplarea veniturilor FRF, care în acest moment sunt de aproximativ 15 milioane de euro pe an. A promis că va redirecţiona mare parte din aceşti bani către ”fotbalul mic”.
-a promis finanţare pentru AJF-uri.
-are o imagine bună în lumea fotbalului românesc.
-a fost jucător, antrenor şi conducător şi a avut succes de fiecare dată.
-a demonstrat că are calităţi pentru zona administrativă.
-a promis revenirea la sistemul cu 18 echipe în Liga 1, la două serii în Liga a II-a şi opt în Liga a III-a.

Punctel slabe:
-a avut parte de puţină susţinere şi promovare, nu este susţinut politic, lucruri care pot fi decisive.
-a lucrat pentru Răzvan Burleanu şi i se pun în cârcă o parte din ”păcatele” acestuia.
-în 2014, s-a retras chiar în ziua alegerilor, deşi atunci avea adversari mult mai slabi. A preferat să-l susţină pe Burleanu şi a primit ulterior postul manager de dezvoltare.

Ilie Drăgan

Puncte forte:
-vine din afara ”sistemului”, aşa cum s-a întâmplat cu Răzvan Burleanu în 2014.

Punctel slabe:
-este o mare necunoscută în lumea fotbalului românesc. În vârstă de 33 de ani, Ilie Drăgan deţine o şcoală de fotbal în Bucureşti.
-nu şi-a făcut prea multă campanie.
-nu are niciun fel de sprijin.
-de altfel, nici el nu crede în şansele sale şi a spus că motivul pentru care candidează este că speră să obţină mai multă imagine.
 

Afla mai multe despre: frfalegeriionut lupescurazvan burleanumarcel puscas 

viewscnt
Articole similare