Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Angel Di Maria nu va mai evolua la PSG. "Clubul va comunica într-o săptămână care este situaţia lui"

Angel Di Maria nu va mai evolua la PSG. "Clubul va comunica într-o săptămână care este situaţia lui"
Comentarii

Angel Di Maria nu va mai evolua o perioadă la PSG, din cauza unei accidentări suferite în partida cu Olympique Marseille.

Angel Di Maria nu va mai evolua la PSG

Atacantul argentinian de 32 de ani, nu va mai evolua o perioadă la PSG, din cauza unei accidentări suferite în meciul de duminică, împotriva celor de la Olympique Marseille, partidă câştigată cu scor 0-2 de parizieni.

Di Maria a suferit o leziune musculară la coapsa dreaptă în timpul meciului de la Marsilia şi va fi indisponibil cel puţin 15 zile. Din nefericire pentru Pochettino, Angel nu va evolua în partida cu Barcelona din Champions League.

"Clubul va comunica într-o săptămână care este situaţia lui, dar, într-adevăr, este compromis", a declarat, marţi, antrenorul lui PSG, Mauricio Pochettino.

Meciul FC Barcelona - PSG va avea loc, la 16 februarie, de la ora 22.00, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Returul este programat la 10 martie.

Angel Di Maria statistici în carieră

Argentinianul este fotbalistul celor de la PSG din 2015, aripa dreaptă a parizienilor a venit de la Manchester United, iar pentru el s-au achitat 63 milioane de euro.

De atunci, Di Maria a evoluat în 246 de partide, a marcat 87 de goluri şi a oferit 104 pase de gol. Angel a mai evoluat pentru Real Madrid, Benfica şi Club Atletico Bosario Central. În cariera sa, argentinianul a marcat 168 de goluri şi a pasat decisiv de 251 de ori, în 728 de meciuri, pentru echipele de club şi echipa naţională a Argentinei.

Angel Di Maria a câştigat în total 28 de titluri şi de premii individuale, alături de echipele de club şi Argentina, dintre acestea, cele mai importante sunt Champions League, Supercupa Europei şi alte titluri cu PSG şi Real Madrid.

Angel Di Maria este evaluat la 28 milioane de euro, potrivit celor de la transfermarkt.

Afla mai multe despre: angel di maria 

viewscnt
Articole similare