Experiențe împreună.
You are here:

Asta le întrece pe toate. Suma ameţitoare cu care s-a vândut un bilet la meciul de debut al lui Michael Jordan, din 1984

Asta le întrece pe toate. Suma ameţitoare cu care s-a vândut un bilet la meciul de debut al lui Michael Jordan, din 1984

Baschet

Comentarii

Un bilet la meciul de debut, din anul 1984, al starului baschetului profesionist nord-american, Michael Jordan, s-a vândut, vineri seara, la licitaţie cu suma de aproape 25.000 dolari, scrie dpa, potrivit Agerpres.

Jordan şi-a făcut debutul, pe 26 octombrie 1984, la 21 de ani, pentru Chicago Bulls, într-un meci contra celor de la Washington Bullets, câştigat de ''tauri'' cu 109-93, în faţa a 13.913 fani, pe Chicago Stadium.

Atunci, Jordan a reuşit 16 puncte, şase recuperări şi şapte pase decisive.

În urmă cu două săptămâni, o pereche de ghete purtată de Jordan tot în sezonul său de debut în NBA a fost vândută cu suma record de 560.000 de dolari, în cadrul unei licitaţii online.

Ghetele Air Jordan, proiectate special pentru starul NBA, au pe ele autograful lui Jordan, fiind de altfel prima încălţăminte sport semnată vreodată. Casa Sotheby's, organizatoarea licitaţiei, se aştepta să obţină între 100.000 şi 150.000 de dolari cu ocazia vânzării lor.

Ghetele Air Jordan au fost vândute de colecţionarul Jordan Geller, fondatorul muzeului pantofilor sport Shoezeum din Las Vegas.

viewscnt
Articole similare