Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Atleţii români, fericiţi că s-au amânat Jocurile Olimpice: „Doar sănătatea contează acum, JO mai pot aştepta un an”

Atleţii români, fericiţi că s-au amânat Jocurile Olimpice: „Doar sănătatea contează acum, JO mai pot aştepta un an”

Jocurile olimpice

Comentarii

Trei dintre sportivii români calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo salută decizia CIO de a amâna cea mai importantă competiţie sportivă din lume. Florentina Iuşco, Alina Rotaru şi Alin Firfirică, trei dintre atleţii de top ai României, calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, mai au de aşteptat un an până să ajungă în Japonia.

Cei trei portivi consideră că amânarea competiţiei din Japonia este cea mai bună decizie luată de Comitetul Internaţional Olimpic şi afirmă că în aceste momente tot ce contează este sănatatea lor şi a familiei.

Sportivii au un mesaj pentru români: „Staţi în casă! Asta facem şi noi!”.

„Decizia ne afectează în mod direct pe toţi sportivii calificaţi, implicit şi pe mine, dar trebuie să înţelegem că această hotărâre a fost luată doar pentru binele nostru

Haideţi să respectăm deciziile luate de către autorităţi şi să stăm în casă şi să avem grijă de familiile noastre” - Alin Firfirică, atlet calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de aruncare a discului.

„Sunt tristă că s-au amânat Jocurile Olimpice, dar mai tristă sunt de ce se întâmplă, că sunt oameni care îşi pierd persoanele dragi şi nici măcar nu pot ajunge la spital pentru a-şi lua rămas bun de la ele. Tokyo 2021 cred că este cea mai bună alegere! Pentru mine este încă un an de aşteptare pentru a reprezenta cu onoare România. Urmează un an plin de provocări în care vreau să îmi implinesc visul de a sări 7 metri

În aceste momente grele prin care trecem, trebuie să punem sănătatea noastră şi a celor din jur mai presus de orice. Aşa că urmaţi sfaturile autorităţilor şi staţi în casă!” - Alina Rotaru, atletă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de săritură în lungime.

„Această decizie este una aşteptată de noi pentru că de câteva săptămâni nu ne mai putem antrena corespunzător şi având în vedere că epidemia se agravează pe zi ce trece, trebuie să stăm în izolare şi nu ştim ce se va întâmpla până la anul. Această decizie mi se pare una foarte bună, pentru că oricum majoritatea ţărilor sunt în carantină, iar sportivii nu se pot antrena. Mi-ar fi fost foarte greu să fiu foarte bine pregătită pentru o astfel de competiţie.

Tot ce vreau să vă  spun este să fiţi responsabili, să staţi în casă! Aveţi grijă de familiile voastre! Eu stau în casă de multe zile, stau în izolare pentru băieţelul meu pentru că el este sufletul nostru şi vrem să îl protejăm pe el, în primul rând. E greu pentru toată lumea dar mai ales pentru noi, sportivii, care eram obişnuiţi să ne antrenăm în fiecare zi, dar nu avem ce să facem” -  Florentina Iuşco, atletă calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de săritură în lungime.

Afla mai multe despre: jocurile olimpiceatletismromania 

viewscnt
Articole similare