Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Când va fi gata de joc Valentin Mihăilă. Cei de la Parma îşi pun toate speranţele în internaţionalul român

Când va fi gata de joc Valentin Mihăilă. Cei de la Parma îşi pun toate speranţele în internaţionalul român

Stranieri

Comentarii

Valentin Mihăilă (23 de ani) s-a refăcut după accidentarea suferită la naţionala României. Presa din Italia a venit cu noutăţi în ceea ce-l priveşte pe internaţionalul român.

Când va fi gata de joc Valentin Mihăilă. Cei de la Parma îşi pun toate speranţele în internaţionalul român

Valentin Mihăilă s-a accidentat după ce a fost eroul României în meciul cu Elveţia, din preliminariile pentru Campionatul European din 2024. 

Jucătorul în vârstă de 23 de ani a marcat două goluri incredibile pe final de meci şi a adus un punct fabulos României în deplararea din ”Ţara Cantoanelor”.

Totuşi, acesta a terminat partida cu probleme medicale, iar acum vin veşti dinspre starea sa fizică.

Astfel, conform celor de la Parma Live notează că Mihăilă ”va reveni pe teren în această săptămână, iar pentru săptămâna viitoare este de aşteptat să reintre în restul lotului”.

Parma se află în cantonamentul din Valles, lângă Barcelona, în Spania, dar Valentin Mihăilă nu s-a putut antrena în condiţii optime alături de colegii săi de la echipă.

În sezonul precedent, internaţionalul român a jucat 19 meciuri la Parma şi a reuşit trei goluri şi trei pase decisive.

Iar alături de Man şi Buffon, speră să promoveze în Serie A, după trei sezoane petrecute în divizia secundă a Italiei.

Afla mai multe despre: valentin mihailastranieriparma 

viewscnt
Articole similare