Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Care sunt echipele calificate în turul II preliminar al Ligii Campionilor şi cine merge în Europa League

Care sunt echipele calificate în turul II preliminar al Ligii Campionilor şi cine merge în Europa League
Comentarii

Rezultatele de miercuri din turul I preliminar al Ligii Campionilor au stabilit cine avansează în competiţie sau ce formaţii vor evolua în turul al doilea al Europa League.

Astfel, în turul secund preliminar al UCL, disputat tot în manşă unică, s-au calificat: Omonia (Cipru), Molde (Norvegia), Suduva (Lituania), Celje (Slovenia), Tirana (Albania), Ferencvaros (Ungaria), Maccabi Tel Aviv (Israel), Ludogorets (Bulgaria), Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina), Sheriff Tiraspol (Republica Moldova) şi campioana României, CFR Cluj.

Eliminate din preliminariile Ligii Campionilor, echipele care vor merge mai departe în Europa League sunt următoarele: Ararat-Armenia (Armenia), KuPS (Finlanda), Flora (Estonia), Dundalk (Irlanda), Dinamo Tbilisi (Georgia), Djurgarden (Suedia), Riga FC (Letonia), Buducnost (Muntenegru), Connah's Q. (Ţara Galilor), Fola (Luxemburg) şi fosta adversară a CFR-ului, din Malta, Floriana FC.

CFR Cluj s-a calificat mai departe cu ceva emoţii în faţa maltezilor de la Floriana FC. Mike Cestor a deschis scorul în minutul 53. Cătălin Golofca le-a adus liniştea elevilor lui Dan Petrescu abia în minutul 90 + 7, când a stabilit scorul final de 2-0 în favoarea clujenilor.

Cu Cosmin Moţi şi Dragoş Grigore titulari în centrul apărării, şi Claudiu Keseru intrat în minutul 76 al partidei, bulgarii de la Ludogorets s-au impus cu 3-1 în faţa muntenegrenilor de la Buducnost. Au marcat Higinio, Tchibota şi Oliveira-Souza, pentru echipa celor trei români, în minutele 12, 25 şi 90 + 3. Pentru muntenegreni a înscris Cukovic, în minutul 31.

Sheriff Tiraspol a învins-o, de asemenea, pe Fola cu 2-0, graţie reuşitelor lui Abang şi Lukic din minutele 36 şi 80.

CFR Cluj o va înfrunta pe Dinamo Zagreb, în turul al doilea al preliminariilor UCL, în Gruia. Ludogorets se va duela cu formaţia daneză Midtjylland, la bulgari acasă, în timp ce Sheriff se va deplasa în Azerbaijan pentru a juca împotriva celor de la Qarabag.

Rezultatele din turul I preliminar al Ligii Campionilor, de miercuri, au fost următoarele: Ararat Armenia – Omonia 0 – 1 (după prelungiri), Molde – KuPS 5 – 0, Flora – Suduva 1 – 1 (2 – 4, după penalty-uri), Celje  – Dundalk 3 – 0, Dinamo Tbilisi – Tirana 0 – 2, Ferencvaros – Djurgarden 2 – 0, Maccabi Tel Aviv – Riga FC 2 – 0,  Buducnost – Ludogorets 1 – 3,  Connah's Q. – Sarajevo 0 – 2, Sheriff Tiraspol – Fola 2 –0, Floriana – CFR Cluj 0 –2.

Afla mai multe despre: liga campionilorpreliminarii 

viewscnt
Articole similare