Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cât va avea de plătit FCSB pentru daunele produse de fani la Sfântu Gheorghe: ”Un club care se respectă, jos pălăria cum s-au comportat”

Cât va avea de plătit FCSB pentru daunele produse de fani la Sfântu Gheorghe: ”Un club care se respectă, jos pălăria cum s-au comportat”

FCSB

Comentarii

Un grup de fani ai FCSB a vandalizat grupurile sanitare din sectorul oaspeţilor de pe stadion din Sfântu Gheorghe, la meciul câştigat de vicecampioană cu Sepsi, scor 2-1, iar clubul s-a angajat să plătească daunele produse de suporteri, covăsnenii dezvăluind şi suma de care este vorba.

În a doua etapă a actualei ediţii a play-off-ului, FCSB a făcut deplasarea la Sfântu Gheorghe, pentru a o înfrunta pe Sepsi, ultima clasată din ”elita” Superligii.

Roş-albaştrii au reuşit să obţină victoria, scor 2-1, cu mari emoţii, în continuare singura victorie obţinută de vicecampioană în acest play-off, dar meciul tot s-a lăsat cu scandal.

Scandalul nu a avut loc pe teren însă, ci în zona în care se aflau suporterii echipei oaspete, care au vandalizat grupurile sanitare de pe stadion din Sfântul Gheorghe.

”Asta e normalitatea unui club care se respectă”

Aceştia ar fi fost nemulţumiţi de faptul că nu le-a fost permis accesul tuturor fanilor, întrucât nu s-ar fi putut acorda destule bilete, considerând că îşi iau un fel de revanşă prin actul lor de vandalizm.

În cele din urmă, tot ce au reuşit fanii care au distrus băile respective au fost să pună clubul la plată: FCSB urmează să achite în jur de 1000 de euro pentru a acoperi daunele.

MM Stoica îşi ceruse scuze în numele vicecampioanei şi dezvăluise că Gigi Becali va plăti pentru grupurile sanitare vandalizate, iar oficialii lui Sepsi au dezvăluit că cei de la FCSB s-au ţinut de cuvânt.

Attila Hadnagy şi Kertesz David, directorul şi vicepreşedintele clubului covăsnean, i-au lăudat pe conducătorii vicecampioanei pentru felul în care au gestionat situaţia şi au afirmat că acest comportament dovedeşte că ”FCSB e un club care se respectă”.

Daune de 1.000 de euro produse fanii FCSB la Sfântu Gheorghe

Au fost foarte corecţi cei de acolo. Ne-au cerut factură. De aplaudat felul în care s-au comportat. Asta e normalitatea unui club care se respectă.

Jos pălăria pentru ei, pentru gestul lor, indiferent despre ce sumă vorbim. N-am trimis încă factura pentru că nu ştim cât face încă. Probabil că vor avea de plătit până în 1000 de euro. Cam aşa.

Oricum, jos pălăria conducerii FCSB, au recunoscut vinovăţia propriei galerii şi plătesc tot”, au declarat oficialii lui Sepsi, pentru Gsp.

Afla mai multe despre: fcsb 

viewscnt
Articole similare