Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce hotărâre a luat Roger Federer după ce a fost eliminat de la Doha. "Am decis că este mai bine să fac asta"

Ce hotărâre a luat Roger Federer după ce a fost eliminat de la Doha. "Am decis că este mai bine să fac asta"

Tenis

Comentarii

Tenismenul Roger Federer, locul 6 ATP, a anunţat că nu va participa la turneul de 500 de puncte de la Dubai, după ce a fost eliminat în sferturi, la Doha.

Roger Federer va împlini 40 de ani în luna august şi se pare că după o pauză de aproape un an de zile, elveţianul nu şi-a revenit la capacitate maximă şi s-a retras de la turneul de 500 de puncte din Dubai, pentru a se mai antrena şi a reveni în forţă.

Roger Federer nu va evolua la turneul de la Dubai

"A fost minunat să revin în circuit, m-am bucurat de fiecare minut jucat din nou în Doha. Îi mulţumesc mult celei mai bune şi loiale echipe care m-a ajutat să ajung aici. Am decis că este mai bine să mă întorc la antrenamente şi, ca urmare, am decis să mă retrag din turneul de la Dubai, de săptămâna viitoare", a scris Federer, pe reţelele de socializare.

Jucătorul elveţian, cap de serie numărul 2, l-a învins, miercuri, cu scorul 7-6 (8), 3-6, 7-5, pe britanicul Daniel Evans, locul 28 ATP, în turul al doilea al turneului de 250 de puncte de la Doha.

Acesta a fost primul meci jucat de fostul lider ATP după 14 luni. În sferturi, el a fost întrecut, joi, cu scorul de 3-6, 6-1, 7-5, de georgianul Nikoloz Basilaşvili, locul 42 ATP, într-o partidă în care a ratat o minge de meci.

"Am venit de atât de departe încât mă bucur că am putut juca două meciuri de trei seturi. Încă nu sunt sută al sută, văd asta, simt asta. Dar scopul este să fiu sută la sută pentru sezonul de iarbă", a declarat jucătorul care va împlini 40 de ani în august.

Federer nu a mai jucat din ianuarie 2020, când a fost eliminat în semifinale, la Australian Open, de sârbul Novak Djokovici.

Accidentat la Melbourne, Roger Federer şi-a reluat antrenamentele la finalul lunii martie 2020, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul drept, la 3 februarie 2020.

În iunie, Federer a fost operat din nou la genunchi şi a decis că nu va mai juca finalul sezonului.

Pentru că nu era refăcut în totalitate, elveţianul de 39 de ani a fost nevoit să declare forfait şi pentru startul sezonului 2021, care a culminat cu Australian Open.

Afla mai multe despre: roger federer 

viewscnt
Articole similare