Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce i s-a întâmplat lui Radu Drăguşin într-un restaurant din Londra, la doar câteva zile de la transfer! "Era cu glugă". Primele impresii la Tottenham | EXCLUSIV

Ce i s-a întâmplat lui Radu Drăguşin într-un restaurant din Londra, la doar câteva zile de la transfer! "Era cu glugă". Primele impresii la Tottenham | EXCLUSIV

Premier League

Comentarii

Florin Manea a revenit în România, după zilele petrecute în Londra cu Radu Drăguşin, proaspăt transferat la Tottenham. Deja, fundaşul central român de 21 de ani este recunoscut de britanici, care l-au surprins într-un restaurant, iar agentul a povestit întâmplarea.

Oamenii l-au recunoscut pe Radu Drăguşin într-un restaurant din Londra. Ce s-a întâmplat la doar câteva zile de la transfer

Radu Drăguşin a fost pe prima pagină săptămâni întregi cu transferul la Tottenham, care s-a realizat în cele din urmă. Românul a plecat de la Genoa şi a semnat pe şase ani şi jumătate, iar entuziasmul din jurul său s-a prelungit şi în rândul fanilor. 

La câteva zile de la sosirea în Londra, fotbalistul a luat cina cu Florin Manea, iar cei din restaurant l-au recunoscut pe Radu Drăguşin. 

"Sunt sigur că se va impune, sper să o facă repede, trebuie să-i dăm timp să se acomodeze, limba o vorbeşte. Am ieşit cu el la un restaurant, l-am scos eu, că el stă în afara Londrei, face o oră şi jumătate până la mine, că eu stau în centru. 

Am ieşit, lumea îl recunoaşte deja, am făcut poze pe acolo cu fanii, cu cei de la un restaurant chinezesc. Toţi cei din restaurant au vrut să facă poze cu el, indiferent că era cu glugă, cu asta, dar l-au recunoscut", a declarat Florin Manea

Bayern, Tottenham, Napoli, Milan, Newcastle s-au interesat de Radu Drăguşin

Radu Drăguşin nu se abate de la programul său în sala de forţă, iar facilităţile de la Tottenham l-au cucerit. 

"E plăcut să faci cel mai scump transfer din istoria fotbalului românesc, emoţionant, de asta m-am apucat de impresariat, să pot să ajung să dobor recorduri, să discut cu cluburi mari. Este o onoare. Am discutat în ultimele zile cu Bayern, Tottenham, Napoli, Milan, Newcastle, o grămadă de cluburi cu care am discutat. 

Radu a fost impresionat de Tottenham. Mi-a zis <<Îmi plăcea să stau în sală la Genoa. În sala la Tottenham îmi vine să mă mut>>. Este conştient de nivelul la care a ajuns, nu are frică, e încrezător în puterile lui şi va lupta pentru locul de titular", a mai spus agentul Florin Manea

"Man Utd, Man City... putea să se lase după astea două"

Radu Drăguşin a debutat în Manchester United - Tottenham, scor 2-2, şi are şanse să apară în defensivă şi în următorul meci, cu Manchester City, din Cupa Angliei. 

"(n.r. - despre debutul cu UTD, scor 2-2) Cu un stadion impresionant, cu lumea, atmosfera. Făcuse un singur antrenament de vreo 30 de minute, dar a debutat, a fost un pic de confuzie, se accidentase Van de Ven, s-a mutat de pe o parte pe alta şi s-a achitat de sarcini. Da, a prins bine, Man Utd, Man City... putea să se lase după astea două (n.r. - râde). Da, îmi vine să cred că am refuzat Bayern Munchen, că chiar am refuzat. A fost o onoare să vorbesc cu Bayern Munchen. 

El a ales cu inima, a refuzat Bayern Munchen să meargă la Tottenham. Nu s-a uitat la bani, faimă, a fost visul lui de a juca în Premier League. Şi-a dat cuvântul celor de la Tottenham, discuţiile au fost lungi, Bayern a apărut pe ultima sută de metri. Ştiam despre interesul lui Tottenham cu o lună înainte de data de transfer", a mai spus Florin Manea

 

Afla mai multe despre: radu dragusinradu dragusin tottenhamflorin manea 

viewscnt
Articole similare