Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ce le aşteaptă pe FCSB şi Farul pe Arena Naţională după concertul cu mii de oameni: "Am un video, am fost acolo". Mihai Stoica anunţă probleme de lot | EXCLUSIV

Ce le aşteaptă pe FCSB şi Farul pe Arena Naţională după concertul cu mii de oameni: "Am un video, am fost acolo". Mihai Stoica anunţă probleme de lot | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

FCSB şi Farul se întâlnesc pe Arena Naţională, la scurt timp de la victoria contănţenilor de pe finalul sezonului regular. Gazdele s-au interesat de starea gazonului, în urma concertului caritabil care a avut loc pe care mai mare stadion al ţării.

Cum va fi gazonul la FCSB - Farul de pe Arena Naţională

Oficialii FCSB au dorit să afle care sunt condiţiile de joc pentru primul meci din play-off-ul sezonului 2021-2022, după concertul caritabil care a avut scopul de a strânge fonduri pentru oamenii din Ucraina. 

"Gazonul arată bine. A fost multă lume (n.r. - la concert), 25.000 de oameni. Arată bine, azi 'a respirat'. Am un video. Cei care se ocupă de gazon o fac la un nivel de profesionalism ridicat, e şi hibrid.  Azi am fost pe el şi arată bine. Sper să arătăm şi noi bine, nu ca la ultimul meci cu Farul, că a început un nou campionat. Ar fi păcat să se ducă CFR Cluj aşa departe. Nu se mai joacă pe un punct şi jumătate, ci pe trei", a declarat expertul Telekom Sport. 

FCSB - Farul are loc luni, de la 21:00, pe Telekomsport.ro, iar echipa lui Toni Petrea nu se va putea baza pe câţiva jucători importanţi.

"Probleme de efectiv sunt... Ianis Stoica, Panţîru cu o absenţă îndelungată, Şerban, care nu revine după boală. Ianis Stoica a avut Covid. A avut şi gripa aia, şi Covid. Efectiv, organismul lui a fost slăbit, e clar că n-a putut evolua la nivelul lui

Vinicius e în continuare absent, pentru că are o problemă musculară şi mai durează. Probabil că după cele două săptămâni cu naţionala o să fie ok", a mai spus MM Stoica. 

Nicuşor Dan: "Peste 750.000 de euro, fonduri strânse până acum, cu ajutorul concertului „We Are One” pentru oamenii din Ucraina"

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că, până în prezent au fost strânse fonduri de peste 750.000 euro, cu ajutorul concertului caritabil „We Are One”, pentru refugiaţii din Ucraina.

„Mulţumesc şi zecilor de mii de oameni care au fost pe Arena Naţională aseară. Avem cu toţii de ce ne mândri, ca români. Suntem o naţiune cu suflet bun. Eforturile noastre nu se vor opri aici. Lupta pentru identitate, libertate şi democraţie continuă în Ucraina şi acestea sunt valorile în care şi noi, românii, credem. P.S. Aheea mi-a mărturisit, emoţionată, că i-au plăcut mult Irina Rimes şi Vama”, a anunţat edilul general.

Afla mai multe despre: arena nationalateren arena nationalafcsb farul constantamihai stoicamm stoica 

viewscnt
Articole similare