Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Ce sfat le-ai da tinerilor care ar trece printr-un asemenea scandal?". Răspunsul dat de Halep în faţa jurnaliştilor americani: "Aşa mi-au spus mereu părinţii mei"

"Ce sfat le-ai da tinerilor care ar trece printr-un asemenea scandal?". Răspunsul dat de Halep în faţa jurnaliştilor americani: "Aşa mi-au spus mereu părinţii mei"

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep a pierdut primul meci jucat după o pauză de un an şi jumătate. Fostul lider mondial a cedat în trei seturi în meciul cu Paula Badosa.

La conferinţa de presă, întrebată ce sfat le-ar da tinerilor sportivi pentru a evita o situaţia precum cea prin care ea a trecut cu scandalul de dopaj, Halep a răspuns: "Mereu am susţinut un sport curat, am spus-o clar şi tare, trebuie să fie atenţi la tot ce mănâncă, ce fac, uneori se poate întâmpla ceva neaşteptat, este un stres, dar trebuie să credem că ceea ce mi s-a întâmplat mie nu li se va întâmpla şi lor.

A fost teribil pentru mine, a fost stresant din punct de vedere psihic, sfatul meu este să verifice tot ce iau şi să fie atenţi la orice, este greu să dau un sfat, nu vreau să treacă nimeni prin ce am trecut eu.

Păriniţii mei mi-au spus că adevărul învinge întotdeauna şi mereu am crezut asta. Am ştiut că sunt curată, că nu am făcut nimic rău şi am crezut că este imposibil să fiu suspendată patru ani pentru ceva ce nu am făcut. Momentul cel mai greu a fost când am auzit că am fost suspendată patru ani pentru ceva ce nu am făcut, a fost greu de gestionat, decizia m-a distrus puţin" , a subliniat Halep.

Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa (locul 80 WTA), scor 1-6, 6-4, 6-3, în primul tur la Miami Open. A fost prima partidă jucată de Simona Halep după 569 de zile, românca fiind suspendată, iniţial pentru patru ani, pentru că a fost depistată pozitiv la roxadustat.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat, la 5 martie, reducerea suspendării Simonei Halep de la patru ani la nouă luni. Conform TAS, perioada de suspendare a româncei a expirat la 6 iulie 2023, adică în urmă cu aproximativ opt luni.

Afla mai multe despre: simona haleptenis 

viewscnt
Articole similare