Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Concluziile lui Toni Petrea, după înfrângerea de la Craiova: "Atunci am căzut din punct de vedere mental"

Concluziile lui Toni Petrea, după înfrângerea de la Craiova: "Atunci am căzut din punct de vedere mental"

FCSB

Comentarii

FCSB a pierdut meciul de la Universitatea Craiova, scor 0-2, iar acum roş-albaştrii sunt la două puncte în spatele liderului CFR Cluj, cu şase etape rămase de disputat până la finalul sezonului.

"Două înfrângeri care ne pun în dificultate, din punct de vedere al punctelor şi al clasamentului. Cred că dacă s-ar fi luat decizia corectă (n.r. - la faza din minutul 6), ar fi fost cu totul alt rezultat în această seară.

În repriza a doua, am beneficiat şi de acea eliminare, dar paradoxal nu am găsit soluţii pentru a desface apărarea aglomerată a Craiovei. Şi a venit şi golul doi, după care cred că am căzut un pic din punct de vedere mental.

Suntem abia la jumătatea play-off-ului şi mai sunt destul de multe meciuri de jucat şi puncte de câştigat. Să vedem ce avem de făcut cu lotul pe care îl avem la dispoziţie. Eram obişnuiţi de ceva timp să fim liderii campionatul" , a declarat Toni Petrea.

U Craiova - FCSB 2-0

Universitatea Craiova a învins-o, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), pe FCSB, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Ligii I.

Golurile au fost marcate de Cicâldău ’38 şi Nistor ’63.

Universitatea Craiova a jucat în inferioritate numerică din minutul 54, când a fost eliminat Bogdan Vătăjelu după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Acka, M. Constantin, N. Bancu – Mateiu, Nistor – Cîmpanu (Screciu ’87), Cicâldău (Bic ‘87), Mitran (Tudorie ‘3, Căpăţână ‘57) – Ivan (Mamut ’87). Antrenor: Marinos Ouzounidis

FCSB: A. Vlad – Haruţ, I. Cristea, Miron, Radunovic – Moruţan, Şut, Ov. Popescu (Perianu ’73) – Ad. Niţă (Oaidă ‘41), Fl. Tănase, Oct. Popescu. Antrenor: Anton Petrea

Afla mai multe despre: fcsb 

viewscnt
Articole similare