Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Constantin Budescu e nefericit în Arabia Saudită: „Era amârăt, stă singur într-o cameră!”

Constantin Budescu e nefericit în Arabia Saudită: „Era amârăt, stă singur într-o cameră!”
Comentarii

Constantin Budescu (32 de ani) a semnat cu Damac FC, formaţie din Arabia Saudită.

Deşi a prins un contract bun, mijlocaşul nu pare să fie încântat de noua destinaţie. 
Potrivit lui Valeriu Răchită, Budescu nu s-ar simţi chiar confortabil în Golf, unde stă singur în cameră şi nu are parte de lume multă în jurul lui, aşa cum e obişnuit.
Am vorbit cu el. Era amărât, stă într-o camera pe-acolo, singur. Lui îi place cu lume multă, să se simtă bine. I-am transmis să lase tot deoparte, că până în vară nu mai e mult, iar de-atunci să vadă ce va face. Am văzut rezumatul primului său meci, a fost implicat în multe faze de atac, dar, din păcate, n-are cu cine”, a spus Răchită, la Pro X.

Budescu cere de la Astra suma de 50.000 de euro

Constantin Budescu a reclamat fostul club la care a evouluat în Liga 1, Astra Giurgiu, la comisii pentru neplata a 3 salarii. Acesta nu a renunţat la pretenţiile contractuale chiar dacă a fost lăsat să plece liber de contract la formaţia arabă, Damac FC. În total, acesta ar avea de primit de la Astra suma de 50.000 de euro, echivalentul a 3 salarii. Budescu va primit 600.000 de euro în următoarele 4 luni în Arabia Saudită. Damac a pierdut în primul meci cu Budescu pe teren, scor 0-2 în faţa celor de la Al-Faysaly. Constantin Budescu încă nu şi-a revenit din punct de vedere fizic, acesta având câteva kilograme în plus.
 

Afla mai multe despre: constantin budescuastra giurgiu 

viewscnt
Articole similare