Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Contra a anunţat convocările preliminare pentru ultimele meciuri din Liga Naţiunilor. Selecţionerul i-a "furat" trei jucători lui Rădoi

Contra a anunţat convocările preliminare pentru ultimele meciuri din Liga Naţiunilor. Selecţionerul i-a "furat" trei jucători lui Rădoi

Echipa națională

Comentarii

Selecţionerul reprezentativei României, Cosmin Contra, a anunţat, vineri, lista convocărilor preliminare pentru jucătorii care evoluează în străinătate, în vederea ultimelor două meciuri din Liga Naţiunilor. Din lotul anunţat iniţial fac parte şi trei jucători care au luat parte la ultima acţiune a naţionalei de tineret.

Este vorba despre Alexandru Paşcanu, George Puşcaş şi Andrei Ivan. "Prioritatea se va muta către echipa mare, pentru că noi ne-am îndeplinit obiectivul! Asta nu înseamnă că va fi o selecţionată U21 B [...] Am discutat în linii mari şi o să vedem în zilele următoare pe cine va dori el, ca noi să ne aliniem deja şi să chemăm jucători în locul lor. Va trebui să avem o şedinţă zilele următoare", a afirmat selecţionerul naţionalei de tineret, Mirel Rădoi, la Telekom Sport.

De notat este şi revenirea lui Cosmin Moţi, în absenţa lui Gabriel Tamaş, care este suspendat. "Nu l-am chemat. Data trecută aveam mare nevoie de el, a invocat nişte probleme personale. L-am înţeles, dar acum a fost decizia mea să nu mai vină la echipa naţională. L-am urmărit atent pe Tamaş, pe el l-am ales. Este un jucător cu experienţă de care avem mare nevoie acum. A jucat foarte multe meciuri cu încărcătură în ultima vreme şi cred că este o soluţie mai bună. Nu mă deranjează ca atitudine ce a făcut Moţi. La echipa naţională trebuie să vină jucătorii care vor să fie la echipa naţională! În anumite momente lăsăm anumite probleme şi dăm totul pentru echipa naţională. Aici trebuie să vrei să vii şi să o faci cu inima deschisă", spunea selecţionerul, la Telekom Sport, înaintea dublei cu Lituania şi Serbia.

Reprezentativa României dispută în luna noiembrie ultimele două partide în grupa din Liga Naţiunilor, pe teren propriu contra Lituaniei şi în deplasarea, împotriva reprezentativei Muntenegrului.

Meciul cu Lituania este programat pe 17 noiembrie, de la ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, şi se va disputa cu porţile închise, în urma sancţiunii primite din partea Comisiei de Disciplină UEFA. Pe 20 noiembrie, de la ora 21:45, tricolorii se deplasează la Podgorica pentru duelul cu Muntenegru, ultimul din grupă.

Pentru aceste două jocuri, selecţionerul Cosmin Contra a trimis convocările de principiu pentru 20 de jucători care evoluează la cluburi din afara ţării. Lotul final, care va include şi numele jucătorilor din campionatul intern convocaţi, va fi anunţat ulterior.

Lista convocărilor preliminare este următoarea:
Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes, 55/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0)

Fundaşi: Cristian Săpunaru (Kayserispor, 31/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Cosmin Moţi (Ludogorets, 12/0), Alexandru Paşcanu (Leicester City, 0/0), Alin Toşca (PAOK Salonic, 14/0)

Mijlocaşi: Răzvan Marin (Standard Liege, 14/1), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 6/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 38/5), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 9/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 26/9), Alexandru Băluţă (Slavia Praga, 5/1), Alexandru Maxim (Mainz, 32/3)

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ, 27/6), George Puşcaş (Palermo, 2/0), Andrei Ivan (Rapid Viena, 6/0)

Afla mai multe despre: contranationalaconvocari 

viewscnt
Articole similare