Experiențe împreună.
You are here:

Cosac îl acuză pe unul dintre membrii Adunării Generale Extraordinare a FRT de boicot: ”A fugit tocmai ca să creeze o anumită problemă”

Cosac îl acuză pe unul dintre membrii Adunării Generale Extraordinare a FRT de boicot: ”A fugit tocmai ca să creeze o anumită problemă”

Tenis

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, vineri, că Adunarea Generală Extraordinară a forului nu a putut avea loc, deoarece nu s-a îndeplinit criteriul cu privire la cvorum. Adunarea Generală va fi reprogramată pentru o dată de acum în 13 până la 45 de zile.

"Din păcate Ministerul Tineretului şi Sportului ne impune ca cvorumul să fie de 36 din 54, în condiţiile în care toată lumea tenisului ştie că sunt cel puţin opt cluburi care nu mai există de foarte mulţi ani. Între ele Progresul Bucureşti, Locomotiva Bucureşti… Dacă ministerul ar fi acceptat statutul federaţiei care precizează că în anumite condiţii aceste cluburi nu pot fi luate în calcul, atunci cu siguranţă am fi avut cvorum. Pentru că astăzi la intrare au semnat 33 de persoane, din păcate spre ruşinea uneia, care este chiar publică, a fugit tocmai ca să creeze o anumită problemă. Îmi pare rău pentru dânsul. Nu cred că trebuia să facă lucrul acesta pentru că nimeni nu semnează în fals la federaţie. Dacă am considera aşa cum sunt acele cluburi, desfiinţate, moarte, inexistente, cu siguranţă am avea cvorum şi am putea să ducem mai departe obiectivele federaţiei. Nu vreau să îi pronunţ numele, a invocat anumite probleme medicale”, a spus Cosac.

El a precizat că federaţia nu poate scoate cluburile desfiinţate dintre membri. “Cluburile ar fi trebuit să meargă să fie scoase din registrul federaţiilor de la tribunal. Noi sperăm ca cele care au boicotat astăzi această Adunare Generală să revină la intenţii mai bune şi împreună să ducem mai departe această federaţie. Astăzi, pentru că au fost 32 de membri prezenţi, deci mai mult decât 50%+1, majoritatea a hotărât să mai convocăm în termenul stabilit în statut încă o Adunare Generală Extraordinară. Deci între 13 şi 45 de zile vom mai avea o Adunare Generală Extraordinară. S-a hotărât o nouă Adunare Generală, ne vom întâlni în cadrul Comitetului Director să stabilim o nouă dată”, a explicat oficialul FRT.

Cosac a menţionat că speră ca situaţia federaţiei să se rezolve cât mai repede. “Orice jucător de tenis, orice club, orice om de bună intenţie îşi dă seama că e nevoie de această finanţare de la MTS. Vom scoate în mass-media anumite discuţii între cei care boicotează federaţia, să vă daţi seama că este un adevărat complot şi boicot. Conducerea federaţiei române de tenis nu este remunerată. Ei boicotează activitatea tuturor şi nu îşi dau seama că orice performanţă a unui copil duce la o activitate mai bună şi la Baia Mare, şi la Vaslui, şi la Craiova, şi la Constanţa, peste tot. Practic este un interes naţional. De un an jumate nu avem niciun ban de la MTS, în aceste condiţii federaţia şi-a desfăşurat absolut toate programele, tot calendarul competiţional. Mergem mai departe cu tot boicotul şi cu toate ameninţările. Federaţia Română de Tenis a pierdut din finanţare în acest an şi jumătate undeva la două milioane de euro. Ca să nu mai punem prejudiciul de imagine. Ce se întâmplă astăzi este un lucru extrem de grav”.

George Cosac a adăugat că oficialii din MTS  au spus că este normal ca toată lumea din familia tenisului românesc trebuie să pună umărul la rezolvarea situaţiei şi a menţionat că federaţia “n-a făcut absolut niciun fel de împrumut”.  “FRT nu are duşmani, cu excepţia unora care nu înţeleg acest sport. Inclusiv foştii miniştri în perioada cărora nu am primit niciun leu finanţare au fost invitaţi la Cluj, la Constanţa… Noi invităm pe toată lumea să vadă cât de greu se organizează o astfel de întâlnire, dar şi vizibilitatea, popularitatea şi performanţele celor din lumea tenisului”, a mai spus Cosac.

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta