Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cu gândul la event! Anunţul oficial al clubului: "Este o recunoaştere a ceea ce au reprezentat marii jucători ai Universităţii Craiova"

Cu gândul la event! Anunţul oficial al clubului: "Este o recunoaştere a ceea ce au reprezentat marii jucători ai Universităţii Craiova"
Comentarii

Managerul general al clubului Universitatea Craiova, Marcel Popescu, a declarat într-o conferinţă de presă, că gruparea alb-albastră devine mai puternică prin cooptarea în funcţia de preşedinte a fostului fotbalist şi antrenor Sorin Cârţu.

"Au trecut 28 de ani de la ultimul event al Universităţii, iar doi dintre cei care au făcut posibil acest lucru sunt azi aici (n.r. - în 1991 Sorin Cârţu era antrenor, iar Marcel Popescu preşedinte). Anii au trecut, iar istoria trebuie rescrisă. Suntem mai puternici prin venirea lui Sorin în conducerea clubului.

Este o recunoaştere a ceea ce au reprezentat marii jucători ai Universităţii Craiova, care au adus celebritatea acestui mare club în afara graniţelor României. Nu se trece într-o nouă etapă, dar planul de dezvoltare al Universităţii e mai uşor de realizat atunci când eşti mai puternic la nivel administrativ", a spus Popescu la conferinţa de presă în care Cârţu a fost prezentat oficial.

Fostul fotbalist Sorin Cârţu, care a cucerit ultimul titlu ca antrenor cu Universitatea Craiova în 1991, a fost prezentat oficial, marţi, în funcţia de preşedinte al clubului alb-albastru.

Afla mai multe despre: cartu 

viewscnt
Articole similare