Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Cum vorbeşte o legendă a Franţei despre Gică Hagi: ”Unul dintre cei mai buni fotbalişti din toate timpurile. România trebuie să fie mândră de el”

Cum vorbeşte o legendă a Franţei despre Gică Hagi: ”Unul dintre cei mai buni fotbalişti din toate timpurile. România trebuie să fie mândră de el”

Special

Comentarii

Robert Pires face o reverenţă în faţa lui Gică Hagi, cel mai mare fotbalist pe care l-a avut România.

Acum în vârstă de 49 de ani, Robert Pires a fost unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a dat Franţa.

Fosta vedetă a lui Arsenal susţine că unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a văzut jucând a fost Gică Hagi.

Robert Pires, impresionat de Gică Hagi

Robert Pires se află în această perioadă în Bucureşti, după ce a acceptat invitaţia să joace în Gala Mihaiţă Neşu, un meci caritabil care se va disputa diseară, de la 18:00, pe stadionul Arcul de Triumf.

În conferinţa de presă de dinaintea galei, fostul mare internaţional francez a vorbit şi despre cel mai mare fotbalist român, Gică Hagi.

Robert Pires spune că era mic când Gică Hagi juca fotbal, dar consideră că a fost unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile:

”Cred că cel mai faimos român este Hagi, când ai un jucător de talia lui este o oportunitate mare, un exemplu de urmat.

Eu am crescut cu Platini, cu Maradona... dar Hagi este unul dintre cei mai buni fotbalişti din toate timpurile. Şi România trebuie să fie mândră de el.

E ca un ambasador pentru ţara voastră şi cred că pentru jucătorii tineri, când urmăresc videoclipurile cu el, se îndreaptă către calea cea bună”, a spus Robert Pires.

Robert Pires, despre Lionel Messi: ”Trebuie să respecţi clubul”

Robert Pires a fost întrebat şi despre tensiunile care au apărut între Lionel Messi şi şefii lui PSG.

Starul argentinian a plecat în Arabia Saudită fără să anunţe clubul şi oficialii lui PSG au decis să-l amendeze şi să-l suspende două etape.

Robert Pires consideră că a fost o decizie corect, în ciuda faptului că Leo Messi este poate cel mai mare fotbalist din istoria fotbalului mondial:

”Să fiu sincer, cred că este decizia corectă în privinţa lui Messi, ştiţi de ce, pentru că este un singur cuvânt, respect.

Trebuie să respecţi clubul, fanii şi, de asemenea, partenerii, pentru mine e decizia corectă pe care a luat-o PSG.

E unul dintre cei mai buni jucători din lume, e adevărat, dar pentru mine respectul este foarte important. Mai ales în vestiar”, a mai spus Pires.

Afla mai multe despre: robert pires 

viewscnt
Articole similare