Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Drum liber spre FCSB. Unul dintre fotbaliştii doriţi de Gigi Becali a rămas fără contract

Drum liber spre FCSB. Unul dintre fotbaliştii doriţi de Gigi Becali a rămas fără contract

FCSB

Comentarii

FCSB şi-ar putea completa postul de portar cu Alexandru Buzbuchi. Fan declarat al roş-albaştrilor, fotbalistul în vârstă de 26 de ani tocmai a fost pus pe liber de Viitorul.

Fotbalist crescut de Academia „Gheorghe Hagi”, Alexandru Buzbuchi a plecat de la Viitorul după opt ani petrecuţi la echipa de seniori a clubului din Ovidiu. Fosta campioană a României a făcut anunţul prin intermediul canalului oficial de Youtube.

În acest sezon, Buzbuchi a reprezentat pentru Gică Hagi a treia soluţie în ceea ce priveşte postul de portar. Goalkeeperul nu a reuşit să bifeze niciun minut în acest sezon, în locul său fiind preferaţi Cătălin Căbuz şi Arpad Tordai.

Alexandru Buzbuchi era legitimat din 2011 la Viitorul, echipă alături de care a luat titlul în 2017 şi Cupa României în 2019. În 2012, la prima apariţie a constănţenilor în Liga 1, portarul era titular în meciurile cu FCSB-ul lui Regehcampf, el declarându-se un fan înfocat al roş-albaştrilor.

„Nu mă impresionează Steaua, ca să-mi fie teamă de meciul acesta, voi apăra aşa cum am făcut şi în celelalte partide în care am fost folosit până acum", declara Buzbuchi în 2012.

Fost internaţional de tineret, cu şase selecţii pentru România U21, Buzbuchi a fost în atenţia lui Gigi Becali după prestaţiile remarcabile pe care le-a avut atunci când a debutat în Liga 1. Cum actuala vicecampioană a României e lipsită de un portar cu experienţă, Buzbuchi ar putea intra din nou pe radarul roş-albaştrilor, mai ales că este liber de contract.

  • 100 de mii de euro este cota lui Alexandru Buzbuchi pe site-ul transfermarkt.com
  • portarul are 26 de ani şi măsoară 1,87 m

Afla mai multe despre: fcsbviitorulbecalibuzbuchi 

viewscnt
Articole similare