Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dumitru Dragomir ştie cu cine a bătut palma Gigi Becali: "Da, foarte sigur sunt". A anunţat că "e unul dintre următorii mari antrenori ai ţării"

Dumitru Dragomir ştie cu cine a bătut palma Gigi Becali: "Da, foarte sigur sunt". A anunţat că "e unul dintre următorii mari antrenori ai ţării"

FCSB

Comentarii

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, susţine că ştie numele noului antrenor de la FCSB. "Corleone" a dat ca sigură venirea lui Nicolae Dică şi l-a lăudat pe Gigi Becali pentru alegerea făcută.

Dumitru Dragomir, despre noul antrenor de la FCSB

În acest moment, Gigi Becali aşteaptă răspunsul secundului naţionalei României, Nicolae Dică, pe care l-a ofertat, pentru a veni antrenor la FCSB. Dumitru Dragomir a susţinut că e sigur că fostul fotbalist de la FCSB ar fi acceptat deja postul: "FCSB şi-a ales antrenor bun. (n.r. - E Dică?). Da, foarte sigur. E cea mai potrivită alegere. E poate mai potrivită decât Şumudică. Îi ştie pe jucători, a mai lucrat cu ei, el s-a maturizat. Vine de la naţională, nu uitaţi asta. Dică e unul dintre următorii mari antrenori ai ţării, nu e nervos, e calm. E ce trebuie. Cu Becali nu am vorbit, cu Şumudică am vorbit", a declarat fostul preşedinte al LPF pentru Look Sport LIVE. 

Joi, Marius Şumudică, prima variantă a lui Gigi Becali, nu a mai ajuns la FCSB, după ce cele două părţi s-au încurcat în anumite detalii.  

De ce Cosmin Olăroiu nu preia nici FCSB, nici echipa naţională

Fostul şef din fotbalul românesc a oferit şi motivul pentru care Cosmin Olăroiu, cel care şi-a petrecut o bună parte din cariera de antrenor în străinătate, nu va accepta să revină în România curând. 

În acest moment, nimeni nu i-ar putea oferi un salariu pe măsra aşteptărilor sale, crede Dumitru Dragomir. 

"Olăroiu nu se duce la Steaua (n.r. - FCSB), e de bani mulţi, de la 2 milioane în sus. Nu-i mai stă mintea la 25.000 de euro pe lună. Doar banul contează. Sănătatea şi banul. Iubirea, banul şi sănătatea. La vârsta mea stau bine, am viitorul în cocoaşă. 

Rădoi e un drăguţ, e prieten cu Olăroiu. Bravo lui dacă a spus asta (n.r. - că i-ar lăsa locul lui Olăroiu la echipa naţională). Nu, nu, nu vine Olăroiu selecţioner, nu-şi permite nimeni în România să plătească banii ăştia. Poate doar Becali, că are bani", a mai spus fostul preşedinte al LPF. 

Afla mai multe despre: nicolae dicamirel radoicosmin olaroiudumitru dragomirfcsbgigi becaliechipa nationala 

viewscnt
Articole similare