Experiențe împreună.
You are here:

Emma Răducanu a câştigat primul meci după US Open, în turul I al Transylvania Open. Ea va evolua cu Ana Bogdan, în optimi. Ce mesaj a avut în limba română

Emma Răducanu a câştigat primul meci după US Open, în turul I al Transylvania Open. Ea va evolua cu Ana Bogdan, în optimi. Ce mesaj a avut în limba română

Tenis

Comentarii

Jucătoarea britanică Emma Răducanu, locul 23 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 250 Transylvania Open de la Cluj-Napoca. Aceasta a fost prima victorie a sportivei cu tată român şi mamă chineză după ce luna trecută a cucerit tofeul la US Open, la vârsta de 18 ani, şi tot prima în circuitul WTA.

Ea a învins-o, marţi, cu scorul de 4-6 7-5, 6-1, pe Polona Hercog din Slovenia, locul 124 WTA, după o partidă care a durat două ore şi 27 de minute.

Emma Răducanu a început furibund meciul cu Hercog, l-a continuat deplorabil, l-a echlibrat apoi şi l-a terminat en fanfare. O combinaţie care reflectă jocul jucătoarei de 18 ani, rapid, plin de exuberanţă, ofensiv, cu lovituri puternice, ghidate către marginile terenului, dar care are şi sincope. E un joc modern, superb, pe care se poate ridica o mare campioană. Nu evoluează la aşteptare, nu are ca obiectiv doar să dea mingea peste fileu, poate greşeşte "cineva" acolo, îşi asumă responsabilitatea în a puncta aproape la fiecare lovitură. Preferă să piardă pe mâna ei, decât pe jocul rivalei.

Aşa a fost şi marţi, zi în care a întâlnit-o pe Polona Hercog, 30 de ani, o jucătoare foarte înaltă, 1,85 metri înălţime, cu un serviciu şi o dreaptă năucitore, cu care a pus probleme multor sportive celebre, dar fragilă fizic, totuşi.

Răducanu a condus repede cu 3-0 şi 4-1, apoi jocul ei s-a năruit în erori neforţate. Hercog a câştigat cinci ghemuri la rând şi a luat setul I, cu 6-4, după 47 de minute de joc.

În setul al doilea, cele două jucătoare a avut destule posibilităţi de a face break-ul, dar nu au reuşit până la 6-5, când britanica a câştigat pe serviciul adversarei şi a egalat, 7-5, după alte 63 de minute de joc.

În decisiv, slovena s-a prăbuşit fizic şi nu a mai reuşit decât un ghem, la 0-5, pe propriul serviciu, iar jucătoarea din Marea Britanie s-a impus cu 6-1, după alte 35 de minute.

În faza următoare, Răducanu va juca împotriva Anei Bogdan, locul 106 WTA. 

Pe contul ei de Instagram, Emma Răducanu a postat un mesaj: ”Mulţumesc mult şi te iubesc” alăturând mesajului, steagul României.

Deşi protocolul prevede ca după meciuri, la interviul de pe teren să se vorbească în limba engleză, Emma Răducanu a făcut eforturi şi a vorbit în română.

Ea nu vorbeşte foarte bine limba română, dar zâmbeşte cuceritor şi promite că va mai învăţa, dacă va mai sta în România.

"Dacă nu mai pot (n.r. - să vorbească în română), schimb în engleză. Astăzi a fost un meci foarte dificil, ea a fost foarte tare, dar eu cred că nu am jucat atât de bine, dar am câştigat. Sunt bucuroasă acum. Vreau să mulţumesc foarte mult, este un turneu foarte bine organizat şi mie îmi place România foarte mult. Cred că sunt acasă aici. (n.r. - despre mâncarea preferată) 

Trebuie să fie ciorbă de perişoare, dar aici am mâncat de legume şi mai aştept un pic şi pe urmă mănânc un pic de sarmale. Şi mămăliga este foarte bună. Şi papanaşi. Înseamnă mult pentru mine să joc în ţara tatălui meu, am amintiri foarte frumoase din ţară şi mă bucur foarte mult că am ocazia să joc aici. Mulţumesc pentru susţinerea de astăzi şi din această săptămână. Vreau să spun că mi-e un pic ruşine să vorbesc în limba română, dar dacă mai stau aici un pic, pot să fiu mai bună", a spus Răducanu.

viewscnt
Articole similare