Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Amintiri de la Revoluţie cu Dumitru Dragomir. Cum a fost arestat fostul preşedinte LPF: „Cu pistolul la tâmplă să mă împuşte”

EXCLUSIV | Amintiri de la Revoluţie cu Dumitru Dragomir. Cum a fost arestat fostul preşedinte LPF: „Cu pistolul la tâmplă să mă împuşte”

Top Interviuri

Comentarii

Invitat în emisiunea „Top Interviuri”, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal şi-a amintit cum a trăit revoluţia din 1989.

La acea vreme, „Corleone" era preşedinte la Victoria Bucureşti.

„Nu aveam voie să câştigăm cu Steaua şi cu Dinamo pe vremea aceea. Mă chema Postelnicu şi îmi zicea ai grijă, trebuie să pierzi la 2-3 goluri diferenţă să nu accidentaţi pe cineva, ne-am înţeles da!”, a declarat Dumitru Dragomir, în exclusivitate la Telekom Sport.

Dumitru Dragomir şi-a amintit cum a ajuns să fie arestat imediat după Revoluţie. Autorităţile care au venit la putere după căderea regimului comunist l-au anchetat pe fostul preşedinte al LPF, care a fost nevoit să stea şapte luni în spatele gratiilor.

„Cu Mircea Sandu la spirţ la mine într-un apartament, aveam o vilă pe care o am şi acum pe Dorobanţi, dar cu Mircea Sandu stăteam într-un apartament de filaj al securităţii în spatele hotelului Naţional, beam acolo. Ne-am dus şi noi la Inter să vedem şi treceau nişte rachete pe deasupra noastră, am fugit repede, ne-am pus pe băutură. 

Ne-a trecut în rezervă pe toţi, Nuţă omorât în elicopter, pe nea Marin Bărbulescu l-a arestat şi m-a arestat şi pe mine pe 5 ianuarie 1990. Am plecat la Braşov şi pe 5 au venit peste mine, unu care fusese ajutat de mine să ajungă şeful economicului pe judeţ cu pistolul la tâmplă să mă împuşte. Au venit în casă şi m-au arestat şi mi-au luat tot din casă. Tot! M-au adus la Bucureşti şi am stat arestat 7 luni şi câteva zile. Arestat la Beciul Domnesc de marele procuror Aninoiu, singurul caz în care am scăpat necondamnat eu am fost, dădea cîte 15-20 de ani de puşcărie.

N-au avut ce să-mi facă pentru că am avut minte multă. Când am dat banii de la Victoria la revoluţionari şi la Dinamo, i-am pus pe toţi să semneze, 11 semnături. Am păstrat semnăturile şi după 7 luni, avocatul Anacnotes a venit şi mi-a spus bă, băiatule, tu ai o pagubă de peste 3 milioane de dolari.  

Aveam o naşă, îngropasem borcanul cu actele în nisip, m-a dus acolo, am luat borcanul şi am venit cu el în braţe plin de nisip şi am scos actele, i le arătat procurorului şi a scos un ordin de eliberare din sertar şi mi-a dat drumul.  

(A fost grea perioada?)
Înfiorătoare, cu toate că mai aveau grijă de mine, erau unii care fuseseră la mine la poartă, ajunseseră ofiţeri, din aştia care îmi dădeau onoruri dimineaţa când intram în unitate”
, s-a destăinuit fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Afla mai multe despre: dragomirpuscarie 

viewscnt
Articole similare