Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | ”Aveam nevoie de aceste puncte. Mai sunt două săptămâni de chin”. Gică Popescu, uşurat după victoria cu Argeş

EXCLUSIV | ”Aveam nevoie de aceste puncte. Mai sunt două săptămâni de chin”. Gică Popescu, uşurat după victoria cu Argeş

Fotbal intern

Comentarii

Viitorul a obţinut o victorie importantă în faţa lui FC Argeş, care o duce deasupra locurilor de baraj de retrogradare. Artean a marcat unicul gol, în minutul 48.

În urma victoriei cruciale cu FC Argeş, Gică Popescu a oferit câteva reacţii pentru Telekom Sport. Preşedintele lui Viitorul s-a arătat uşurat după fluierul final, recunoscând că formaţia sa avea nevoie disperată de puncte.

Gică Popescu, uşurat după victoria cu Argeş

Cu două meciuri rămase din play-out, obiectivul constănţenilor este simplu: să le câştige pe amândouă. Oricum, chiar şi fătă două victorii în ultimele meciuri, salvarea de la retrogradare ar fi, de asemenea, de ajuns pentru clubul patronat de Hagi.

”Aveam nevoie de aceste puncte, pentru că eram în zona periculoasă, eram pe loc de baraj. Lupta e destul de grea, mai avem două meciuri grele cu două echipe foarte bune, deplasarea cu Chindia şi acasă cu Astra.

Există o stare de oboseală pe care jucătorii o acuză şi, nu numai noi, majoritatea echipelor acuză oboseala. Vine şi căldura, e din ce în ce mai greu. Anul acesta a fost un an al suferinţei, mai sunt două meciuri pe care trebuie să le jucăm cu sabia deasupra capului, pentru că nu suntem matematic salvaţi. 

Sper ca această victorie să ne aducă încredere şi să putem să mergem la Chindia să câştigăm. Chindia e aparent relaxată, sper să se relaxeze cu noi şi mai mult şi să putem să câştigăm, însă nu ne va fi uşor.

Când jucam in Spania şi Atletico de Madrid a câştigat campionatul în perioada 95-96, cu acelaşi lot au retrogradat. Când pierzi încrederea, e foarte greu, jucătorilor le e teamă să joace, încep să-şi asume din ce în ce mai putine riscuri. Noi avem un lot de calitate, astfel să rămânem în Liga 1.

Sunt încă două săptămâni de chin, luptă, în care trebuie să încheiem cu bine cele două jocuri şi să rămânem în Liga 1”, a declarat Gică Popescu, pentru Telekom Sport.

Afla mai multe despre: gică popescuviitorul constanţaviitorul argeşliga 1play-out liga 1 

viewscnt
Articole similare