Experiențe împreună.
You are here:

EXCLUSIV | Basarab Panduru, despre un moment de geniu din timpul meciului CFR - Astana: ”Nimeni din stadion nu a văzut asta şi toată lumea a huiduit”

EXCLUSIV | Basarab Panduru, despre un moment de geniu din timpul meciului CFR - Astana: ”Nimeni din stadion nu a văzut asta şi toată lumea a huiduit”

CFR Cluj s-a impus cu 3-1 în returul cu Astana, după ce în prima manşă a pierdut cu 1-0. Campioana României a fost condusă cu 1-0, dar a revenit şi Basarab Panduru spune că Dan Petrescu a arătat inspiraţie de mare antrenor.

CFR Cluj a reuşit să se califice în turul 2 al Ligii Campionilor după ce a trecut cu 3-2 de Astana. Basarab Panduru a scos în evidenţă faptul că Dan Petrescu a arătat de ce este considerat un mare antrenor. Fostul mare mijlocaş român spune că Petrescu a simţit imediat punctul sensibil al echipei sale şi a făcut o schimbare care a decis meciul.

”Victorie mare, cu toate că în minutul 4 eşti condus cu 1-0... de fapt 2-0, pentru că şi în tur ai pierdut. Lucrurile nu arătau bine. Foarte rapid s-au întors totuşi în favoarea CFR-ului. Face o schimbare Petrescu pe care doar el o vede (n.r. - Costache - Rondon). Nimeni de la stadion nu a văzut-o, toată lumea a fost nemulţumită, toată lumea a fluierat, a huiduit, nu a crezut în schimbare asta. Petrescu s-a uitat la joc, a ştiut de ce are nevoie CFR-ul, l-a băgat pe Costache în locul lui Rondon.

O victorie meritată. Mi s-a părut că şi în tur şi în retur, CFR a fost mai bună. Omrani a fost peste ce a fost până acum. De fapt, peste ce a fost până acum şi peste ce ar trebui să fie. El era tot timpul un jucător talentat, periculos, dar când trăgeai linia, puţine goluri şi nu producea exact ce trebuia pentru fotbalul pe care îl vedeam noi că îl joacă”,
a declarat Basarab Panduru la Telekom Sport.


 

viewscnt
Articole similare