Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Florin Răducioiu, previziuni sumbre înainte de Austria - România: „Nu am de ce să fiu optimist”

EXCLUSIV | Florin Răducioiu, previziuni sumbre înainte de Austria - România: „Nu am de ce să fiu optimist”
Comentarii

Florin Răducioiu se îndoieşte că România se va califica la Campionatul European de anul viitor. Expertul Telekom Sport a fost pus în gardă de remiza „tricolorilor” cu Irlanda de Nord, dar şi de prestaţia bună pe care Islanda a avut-o cu Anglia, în prima etapă din Liga Naţiunilor. Britanicii s-au impus cu 1-0, după ce Sterling a marcat singurul gol al meciului, din penalty, în prelungiri.

România joacă cu Islanda în semifinala barajului de calificare la Campionatul European pe 8 octombrie. Învingătoarea va disputa finala cu câştigătoarea duelului Ungaria - Bulgaria.

„După meciul cu Irlanda de Nord, oarecum jocul nu m-a mulţumit şi bineînţeles, nici rezultatul, nu, nu am de ce să fiu optimist. Am văzut o echipă a Islandei extraordinar de puternică acasă, care cu mare ghinion a pierdut acest meci. O echipă foarte, foarte puternică, deci nu sunt optimist deloc. Sunt realist. Îmi place să fiu realist. Şi mă preocupă foarte mult în momentul de faţă cum jucăm”, a declarat Florin Răducioiu pentru Telekom Sport.

Expertul Telekom Sport a comentat şi posibilitatea ca echipa naţională a României să utilizeze fotbalişti naturalizaţi.

„Nu văd nimic rău în aşa ceva. Nimeni nu poate opri acest fenomen al naturalizărilor. Trăim într-o societate globală, sunt foarte mulţi migranţi care locuiesc în ţările respective şi nasc copii de origine... ghanezi care joacă pentru echipa Germaniei, v-am făcut un exemplu. În cazul ăsta nu este uşor, dar eu sunt favorabil pentru asemenea situaţie, nu văd nimic rău în aşa ceva. Are dreptate şi Ciprian (n.r. - Marica), sunt de acord cu el.

Trebuie să găsim un echilibru în tot ceea ce vrem de la fotbal, în general de la sport. Să nu uităm că fotbalul în România este în criză de mulţi ani, ducem lipsă de talente, de copii care să... de fapt, de talente, nu. Ducem lipsă de organizare foarte bună şi de o planificare foarte, foarte bună, pentru a nu pierde jucători români, care emigreză de la vârstă foarte mică în ţările occidentale. Are dreptate şi el. Repet, trebuie să găsim un echilibru. Nu este de competenţa mea, este de competenţa celor care conduc fotbalul în momentul de faţă. Dar nu mi se pare că au ideile foarte clare”, a adăugat Răducioiu.

În ceea ce priveşte debutul lui Adrian Mutu pe banca naţionalei de tineret, fostul mare atacant al „tricolorilor” nu a avut parte de nicio surpriză.

„Nu m-a surprins. Îl felicit, bineînţeles, pe Adi Mutu. Este un fost mare jucător al echipei naţionale a României. A păşit cu dreptul în această campanie, nu m-a surprins deloc. Are o echipă foarte bună. Depinde foarte mult de el cum va reuşi să ţină această echipă cât mai compactă şi să le imprime o mentalitate de învingător. Se pare că primul meci i-a reuşit şi sunt bucuros pentru asta. Toţi suntem bucuroşi. A fost o victorie foarte importantă, cu o echipă foarte puternică.

Au fost momente când au suferit din punct de vedere al jocului, dar până la urmă, jocul realist al echipei naţionale şi câteva reuşite ale acestor jucători foarte interesanţi au făcut ca echipa României să câştige.
Meritul este al lui. Mai are încă de muncă, bineînţeles, dar mă bucur că a păşit cu dreptul”, a încheiat expertul Telekom Sport.

Afla mai multe despre: raducioiuromania 

viewscnt
Articole similare